Incredibilele aventuri ale lui Andrei Popa | Episodul 1: Dacii nu aveau tuneluri, dar aveau treabă
Ajuns accidental în Dacia antică, Andrei Popa descoperă o realitate dură: fără tuneluri secrete, fără magie, doar viață crudă și muncă
De Răzvan Dragoș
Ce-ai face dacă te-ai trezi în mijlocul Daciei antice și tot ce știai despre strămoșii tăi s-ar dovedi o minciună bine ambalată? În primul episod din Incredibilele aventuri ale lui Andrei Popa, eroul conspiraționist ajunge printre daci și descoperă că realitatea e mult mai îmbâcsită decât miturile cu lasere și tuneluri energetice. O ficțiune istorică satirică care demontează, cu umor și luciditate, obsesia românească pentru glorii inventate.
Click mai jos pentru episodul pilot:
Când auzi un dulap de om că întreabă alte dulapuri de oameni „Care dă primul?”, ți se derulează niște scenarii prin cap, nici unul în favoarea ta. Andrei vrea să spună ceva inteligent, dar mintea i-a intrat în stand by. Deci, face ce ar face orice român în situația lui: scoate un „ăăă” prelung, genul de sunet pe care-l scoți când realizezi că n-ai legat bine niște fire și s-ar putea să iasă un scurtcircuit epocal.
Începe să observe detalii. Și, fără să vrea, mintea lui se apucă să lege lucruri, că asta știe să facă cel mai bine: să facă noduri acolo unde nu e nimic de înnodat.
Blănurile legate cu sfori, nu cusute.
Opincile. Nu ca alea pe care le-a văzut la muzeul satului, ci purtate, rupte, murdare.
Sulița din fier brut, fără filet, fără șurub, fără nimic „misterios”.
Intră în trepidații când privirea îi întâlnește un COIF. Nu pe capul uneia dintre matahale, ci agățat într-un copac, mai în spate. Simplu, deformat, fără aripi de aur sau cap de lup cinematic. Exact ca în pozele alea plictisitoare din manualul de istorie, peste care Andrei a trecut rapid și a ajuns, la maturitate, să citească doar din manualul „Adevăruri ascunse despre daci”.
„Stai puțin…”, spune Andrei. „Ce an e?”
Dacii se uită unii la alții și încep să râdă.
„An? Ce-i aia?”
Altul zice: „E vremea în care iar o să ne calce romanii!”
Lui Andrei i se strânge stomacul. Analizează mai atent peisajul. Pădure virgină, fără niciun semn de intervenție umană industrială. Fără nimic din cum știa el că „ar trebuie să arate”. Ca un ultim semn de disperare, își scoate telefonul. Semnal din părți. GPS nici atât. De Facebook și grupurile lui conspiraționiste nici nu mai vorbim.
Andrei paralizează și zice: „Bă… BĂĂĂ… SĂ MOARĂ MAMA, CRED CĂ SUNT LA DACI!!!”
Dar nu e frică în strigătul lui. E mândrie. E emoție. E triumf! Ca și cum ar fi ajuns, în sfârșit, la confirmarea supremă.
Unul dintre daci îl privește lung și îi răspunde calm:
„Nu știu ce-s ăia daci, noi suntem oameni.”
Și așa începe să se destrame universul lui Andrei Popa.
Continuarea e rezervată abonaților plătitori, cărora le este dedicat acest serial. Deci, dacă vrei să susții România secretă cu suma modică de 5 euro pe lună și să ai acces la conținut exclusiv, click mai jos.
