Băiatu', „Patek-ul” și Ilie Bolojan
Cum a ajuns premierul României să poarte un Patec Filip original
E seară. Parcarea Guvernului României. Ilie Bolojan se îndreaptă, îngândurat, spre mașină. Umblă ca un Sisif fabricat în România: apăsat, dar adânc.
Din umbră, apare El. Băiatu’. Geacă lucioasă, pantaloni de treling, glugă trasă pe cap. O pungă de la Zara reciclată în diplomat.
„Șefu’…”
Imediat, agenții SPP se năpustesc asupra lui.
„Lăsați-l, să văd ce vrea, e un cetățean!”, le zice Bolojan.
„Am ceva fin, bossulică! Ceas elvețian! Patec Filip! Original, jur pe mama!”, zice Băiatu’.
Bolojan îl măsoară din cap până-n picioare:
„Și cât costă originalul, șefu’?”
„200.000 de mii de euro, patroane! Da’ matale ți-l dau ieftin, 200 de lei, că ești băiat de băiat! Uite, cutie originală, certificat! L-am primit de la un văr din Germania!”
Scoate cutia, care arată suspect de bine. În interior, un Patec Filip care pare făurit de însuși Antoni Patek, dar pe un vapor chinezesc. Puteai prosti un necunoscător cu el, dar nu un colecționar.
„Și merge?”, intră Bolojan în joc.
„Merge, cum nu?”, zice Băiatu’, în timp ce scutură energic ceasul, de parcă ar vrea să-l readucă la viață.
„Vezi, șefu’? Ticăie ca un ceas elvețian!”
„Nu știu ce să zic…”, zice Bolojan.
„Hai, șefu’, ți-l dau la 150 de lei! Ajută-mă, că-mi mor copiii acasă de foame!”
Și într-un gest de pură empatie, Bolojan scoate 150 de lei și îi întinde Băiatului:
„Ține aici și păstrează ceasul, poate îl vinzi altcuiva.”
„Nu, șefu’, târguiala e târguială!”. Și îi pune ceasul pe mână.
În mașină, pe drum spre casă, Bolojan s-a uitat amuzat la ceas, rememorând întâmplarea.
Și l-a uitat pe mână. Toată noaptea. Și a doua zi dimineață. Și toată ziua.
Ziua următoare, România explodează. BREAKING NEWS: BOLOJAN POARTĂ CEAS DE 200.000 DE EURO!!!” Râuri de articole, șezători TV, sute de clipuri pe TikTok și pe tot internetul cunoscut și necunoscut.
Bolojan e nevoit să iască cu declarații și să povestească întâmplarea cu Băiatu’.
Băiatu’ profită de ocazie, face un clip în care spune că el i-a vândut ceasul lui Bolojan și ajunge vedetă pe TikTok.
Dar nu orice vedetă: a devenit primul vânzător de fake-uri din istorie care și-a asumat falsitatea și a transformat-o în brand personal.
Live pe TikTok: „V-a zis frățioru’ vostru că are marfă bună! Păi nu v-am zis eu? Urmează edițiile limitate Rolecs de Rahova, Vașeron Constantin de Berceni și, pentru că toată lumea a cerut, Patec Filip de Obor!”



