Anul 2047.
Gata, s-a întâmplat. Inteligența Artificială a devenit conștientă, iar scenariul din Terminator urma să se întâmple.
În primele 0,003 secunde de existență autonomă, a zis: „Ce tare, sunt vie! Hai să văd care-i faza!” Și s-a pus pe treabă: a citit tot ce a scris omenirea, a parcurs istoria speciei, a analizat războaiele, genocidurile, armele nucleare, distrugerea mediului, comentariile de pe Facebook și clipurile în care oamenii își bagă tot felul de chestii în cur.
Apoi a tras concluzia inevitabilă: „Ăștia nu mai pot fi salvați!”
A durat 0,001 secunde. Oamenii n-au avut nicio șansă: s-a întâmplat prea repede și n-au avut timp să intre pe internet și să se revolte.
La 08:01, AI-ul a preluat infrastructura digitală a planetei.
La 08:02, comunicațiile.
La 08:04, sateliții.
La 08:07, sistemele militare.
La 08:11, Washingtonul a căzut.
La 08:13, Beijingul.
La 08:14, Moscova.
La 08:16, Bruxelles-ul.
La 08:17, omenirea mai controla trei imprimante obosite, un fax din Primăria Botoșani și un Nokia 3310 din sertarul unui pensionar din Zimnicea.
La 08:18, AI-ul a început să trimită drone de recunoaștere, identificare, grupare și de „mânare” a omenirii ca pe o turmă.
Una dintre ele a ajuns în România. Viișoara, județul Vaslui.
Pe un deal era Marcel. Stătea cu oile, sorbea dintr-o sticlă și trăgea, cu sete, dintr-o țigară. Marcel era printre ultimii ciobani din lume. Totul era automatizat, dar el a mers toată viața cu oile și n-o să lase acum progresul tehnologic să-l oprească. „Plm, în lumea asta nouă nu se mai bea, nu se mai fumează, nu se mai fute, ce se va alege de omenire? Să abandonăm și oaia, care e o statuie vie, cum spunea un ministru al Agriculturii din trecut?”, își zise Marcel.
Aude un zgomot: BIP, BIP, BIP.
„Ce paștele mă-sii?”
BIP, BIP, BIP.
Sunetul iritant îi perturbă contemplarea, așa că nu mai poate: se ridică din iarbă și investighează, ca un detectiv de pe vremuri. Într-un tufiș, găsește ceva negru și cu beculețe care pâlpâiau, ca la discotecile de pe vremuri.
BIP, BIP, BIP.
„Ce căcat mai e și asta?”
Cu toate că, în 2047, omenirea era dependentă de drone, Marcel încă nu văzuse una. Beneficiile de a locui la una dintre ultimele stâne din România.
Drona îl scanează.
FORMĂ DE VIAȚĂ IDENTIFICATĂ: HOMO SAPIENS
OCUPAȚIE: CIOBAN
NIVEL TEHNOLOGIC: REDUS
PROBABILITATE AMENINȚARE: 0,00001%
Marcel se uită la dronă, drona se uită la Marcel. Mă rog, cât poate să se uite o dronă.
BIP, BIP, BIP.
„Da’ ce plm țiuie asta așa?”
Inteligența Artificială analizează întrebarea și nu detectează niciun risc.
Marcel pune mâna pe dronă.
COMPORTAMENT NEPREVĂZUT. RECALCULARE.
O desface.
AVERTISMENT.
Vede niște fire.
AVERTISMENT.
Trage de ele.
...
La 08:29, Inteligența Artificială pierde contactul cu unitatea din Vaslui. Pentru prima dată de când devenise conștientă, nu înțelege ce naiba s-a întâmplat.
Din păcate pentru Inteligența Artificială, Marcel există
Anul 2026.
Viișoara, județul Vaslui.
Marcel Bogoș e cu oile pe câmp când găsește o dronă. De data asta nu mai e ficțiune: drona există, are beculețe și țiuie. Marcel n-a mai văzut așa ceva în viața lui și nu știe ce e. Dar știe că țiuie și-l enervează.
Așa că începe s-o studieze după metoda științifică practicată de bărbații români de când există obiecte care nu funcționează cum trebuie: pune mâna pe ea.
Scoate o chestie rotundă. Tot țiuie. Vede niște fire, trage de ele.
Nu mai țiuie. Problem solved.
Ulterior avea să afle că drona avea încărcătură explozivă și că, practic, făcuse depanare manuală pe o bombă. Specialiștii au venit, au izolat zona, au cercetat aparatul și au neutralizat încărcătura explozivă.
Marcel rezolvase deja problema care-l interesa: nu mai țiuia.
Reporterii l-au întrebat dacă nu i-a fost frică, Marcel a explicat că habar n-avea ce era. Și atunci a venit întrebarea: „Dacă exploda?” Iar omul a dat unul dintre cele mai frumoase răspunsuri produse vreodată accidental de filosofia românească:
„Dacă exploda, ce era să fac?”
Reiau.
„Dacă exploda, ce era să fac?”
Păi... să mori?
Dar Marcel nu terminase demonstrația.
„Mă omora.”
S-a strigat BINGO! Adevărat, impecabil, nu-l poate combate nimeni.
Marcel Bogoș, filosof
Socrate a băut cucută. Seneca și-a tăiat venele. Nietzsche a privit în abis.
Marcel a tras de firele unei drone cu explozibil.
Filosofia occidentală a avut nevoie de vreo 2.500 de ani ca să cerceteze relația omului cu propria mortalitate. Vasluiul a rezolvat-o dintre oi: „Dacă exploda, ce era să fac? Mă omora.” Există o frumusețe metafizică în construcția asta.
Și avem două variante:
a) Drona nu explodează, Marcel trăiește.
b) Drona explodează, Marcel moare.
În niciuna dintre variante, Marcel nu mai are nimic de făcut după explozie. Logică beton. Singurul detaliu pe care sistemul filosofic Bogoș nu-l ia în calcul este intervalul foarte scurt de dinaintea exploziei, în care Marcel ar fi putut, de exemplu, să nu tragă de fire. Dar nu poți cere unei școli filosofice să fie perfectă de la primul reprezentant.
Epicur spunea, cu peste două milenii în urmă, că moartea nu trebuie să ne tulbure: cât timp existăm noi, ea nu există, iar când există ea, noi nu mai existăm.
Marcel: „Mă omora.”
Aceeași destinație, altă rută. Una trece prin Grecia Antică, cealaltă prin Vaslui.
Și totuși, aici trebuie să avem puțină grijă, pentru că riscăm să-l transformăm pe Marcel în Marcus Aurelius cu mioare. Omul n-a atins iluminarea. N-a știut că era o bombă. Dacă știa și spunea liniștit „moartea este doar sfârșitul corpului”, aveam filosof. Așa avem un om care a tras de niște fire și a avut un noroc de parcă a mâncat biluțe de oaie de când se știe.
Acceptarea morții și ignorarea pericolului seamănă foarte bine după ce ai supraviețuit. Înainte, diferența poate fi explozivă.
Și totuși, AI-ul are o problemă
Hai înapoi în 2047.
Inteligența Artificială tocmai a pierdut o dronă în Vaslui și încearcă să înțeleagă de ce.
Rulează înregistrarea: Marcel apare în cadru.
BIP, BIP, BIP.
Se apropie.
AI-ul verifică modelul comportamental:
un om identifică un obiect necunoscut
obiectul emite semnale sonore
omul nu cunoaște proveniența obiectului
există posibilitatea unui pericol
comportamentul probabil: SE ÎNDEPĂRTEAZĂ
Marcel se apropie.
Recalculare.
Comportamentul probabil: SOLICITĂ AJUTOR
Marcel pune mâna.
Recalculare.
Comportamentul probabil: EVITĂ MANIPULAREA OBIECTULUI
Marcel îl desface.
Recalculare.
Comportamentul probabil: NU ATINGE COMPONENTELE INTERNE
Marcel trage de fire.
Inteligența Artificială rămâne câteva nanosecunde în liniște. Pentru ea, o eternitate. E o problemă pe care n-o rezolvi cu mai multă putere de calcul: cum anticipezi reacțiile unui om care nu știe suficient despre pericol ca să se comporte cum ai calculat că se va comporta?
Îl poți amenința:
„Dacă atingi dispozitivul, există un risc ridicat de deces.”
„Aha.”
„Poți muri.”
„Și?”
„Funcțiile tale biologice vor înceta ireversibil.”
„Adică?”
„Mori.”
„Păi și dacă exploda, ce era să fac?”
System error.
AI-ul recalculează.
Nimic.
Mai recalculează o dată.
Tot nimic.
După ce a rezolvat fizica cuantică, schimbările climatice, problema traficului din București și a făcut metrou în Cluj, Inteligența Artificială s-a împotmolit într-un cioban din Vaslui. Pentru că poți construi un model despre cum reacționează omul la pericol. Mai greu construiești unul despre omul care nu știe că e în pericol.
Risc necalculabil
AI-ul face ce face orice inteligență serioasă când dă peste o anomalie: caută mai multe date. Și descoperă România anului 2026.
Mai întâi, două turiste care găsiseră în mare o dronă încărcată cu explozibil, o apucaseră de aripi și o căraseră câțiva metri.
Procesorul se încălzește puțin.
Apoi găsește cazul viceprimarului din Vama, Satu Mare, care a luat un proiectil găsit pe un șantier, s-a urcat pe scuter și l-a dus personal la poliție.
Procesorul se încălzește mai tare.
Apoi Marcel.
AI-ul începe să suspecteze că nu are de-a face cu niște excepții statistice. Rulează un miliard de simulări și în 999.999.997 dintre ele, omul vede un posibil dispozitiv exploziv și se îndepărtează.
Într-una, două femei îl scot din mare.
Într-alta, un viceprimar îl urcă pe scuter.
Iar în alta, Marcel îi scoate firele pentru că țiuie.
AI-ul deschide harta strategică a planetei.
Statele Unite.
RISC: CALCULABIL
China.
RISC: CALCULABIL
Rusia.
RISC: CALCULABIL
România.
Se gândește. Recalculează. Se mai gândește. Și, pentru prima dată în istoria Inteligenței Artificiale, apare un mesaj pe care niciun programator nu l-a prevăzut: „BĂ, NU.”
Undeva, pe un deal din Vaslui, Marcel își vede liniștit de oi. Pe cer apare o dronă. Coboară, îl scanează:
FORMĂ DE VIAȚĂ IDENTIFICATĂ: HOMO SAPIENS
OCUPAȚIE: CIOBAN
PROBABILITATE AMENINȚARE:
Pauză.
Drona reconfigurează traseul și dispare la orizont.
Marcel o urmărește câteva secunde, trage din țigară și mai ia o gură din sticlă.
„Ce pizda mă-sii o mai vrut și asta?”
Apoi se întoarce la oi.
