E seară bine, genul ăla care sperie copiii. Pe o stradă slab iluminată din Herăstrău stă un bărbat. E pe la 58-59 de ani, grizonat în cap și-n barbă, cu fizicul specific unui mascul român de vârsta lui. Dar în seara asta vrea să i se vadă cât mai puțin din fizic. Are cipilică, ochelari de soare, un hanorac care pare ieftin, dar nu e, gluga trasă peste cap. Așteaptă.
Farurile unei mașini îi luminează silueta. O fi asta? Nu e, mașina trece pe lângă el. Următoarea, însă, se oprește. E un BMW Seria 3 negru, din generația aia de la începutul anilor 2000 care azi miroase a motorină, a brăduț odorizant și a combinații fără factură. Stinge farurile. Coboară un bărbat pe la 35-40 de ani, cu cipilică Versace, treling Vuitton și adidași Balenciaga.
„Ooo, domnu’ Ciola…”
„Taci, băi, tâmpitule! Nu vezi că m-am deghizat?”
„Scuzați, șefu’!”
„Arată-mi repede ce ai, că n-am timp!”
Portbagajul BMW-ului se deschide și, odată cu el, un întreg univers de branduri: parfumuri, ceasuri, tricouri, geci, adidași, hanorace. Tot ce și-ar putea dori și tot ce nu știe momentan că își dorește un parvenit, înghesuit într-un portbagaj de Seria 3.
„Ce dorește domnu’ Marcel în seara asta?”
„Bă, ejti prost?”
„Scuze, patroane, din obișnuință!”
„Îți fut o obișnuință de nu te vezi!”
„Scuze… ia să vedem ce avem: poate un parfum pentru domnul sau pentru duamna? Un ceas? Haideți, că v-a plăcut Rolexu’ ăla bengos de vi l-am dat! O bluză Loro Piana? Poate mai urcați prin copaci după o pisică, hehe! Niște pantofi dă boss din colecția nouă Santoni?”
„Aia ce-i?”
„O blană. Dă șinșilă, șefu’!”
„Șin… ce?”
„Șinșila, șefu’, niște șobolani mai dă fițe!”
„Și e originală?”
„Da, șefu’, a adus-o văru’ săptămâna trecută dă pă Paris!”
„Bă, dacă nu e adevărată, ți-o dau de cap!”
„Păi v-am înșelat io vreodată, patroane? Numa’ lucruri dă firmă v-am vândut!”
„Cât vrei pă ea?”
„E vreo 10 mii, da’ matale ți-o dau cu 5.”
„5 ce?”
„Euro. Mii. 5 mii euro.”
„Te-ai tâmpit? Vrei să-ți dau 5 mii pe o blană din șobolani?”
„Trei mii?”
„Mai du-te.”
„Două mii?”
„Mai du-te.”
„O mie?”
„Îți dau 500 și închidem afacerea, că merit o reducere la câți bani am băgat în tine!”
„Bine, șefu’, 500 să fie! Orice pentru matale!”
Îi pune blana într-o plasă de rafie, primește banii și se despart.
Înainte de a urca în mașină, bișnițarul strigă după clientul misterios:
„Patroane, dacă te întreabă careva care-i sursa ta, să le zici de Istanbul zis și Bazaru’!”
