Codex Aureus: povestea incredibilă a manuscrisului scris cu aur pe care România îl împarte cu Vaticanul

Un manuscris scris cu aur, născut la curtea lui Carol cel Mare, ajunge la Alba Iulia. Povestea Codex Aureus și a episcopului care l-a cumpărat.

Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!

Viena, sfârșit de secol XVIII. Într-un imperiu care a început să închidă mănăstiri ca pe niște tarabe falimentare, circulă un zvon printre episcopi, cardinali și colecționari cu bani de spart: Christoforo Migazzi își vinde biblioteca.

Dar nu era o bibliotecă „Luceafărul”, pe care o găseam în majoritatea apartamentelor comuniste, să creadă musafirii că suntem culți. Era una din alea care nu se prea vând. Una din alea despre care, dacă afli că e pe piață, te prefaci că nu știi nimic și speri să nu afle alții înaintea ta.

Printre miile de volume, tratate și manuscrise, se află o carte scrisă cu aur. La propriu. O relicvă din jurul anului 800 (da, ai citit bine), născută în cercul lui Carol cel Mare. Genul de obiect pentru care colecționarii și-ar vinde și un rinichi. Și orice ar mai putea vinde de prin corp. Un manuscris care ar fi trebuit să rămână captiv pe vecie într-o mănăstire imperială sau într-un seif papal. Dar a ieșit în lume, cu povestea lui fascinantă.

Și aici apare el. Nu un cardinal de la Vatican. Nu un aristocrat vienez. Nu vreun magnat european. Un episcop din Transilvania: Ignác Batthyány. Om cu ambiții mari și cu o idee cam indecentă pentru epoca lui: că marile comori ale Europei pot ajunge și la Alba Iulia.

Când află ce a apărut pe piață, Batthyány nu se gândește: „N-am cum, frate, să cumpăr așa ceva! Suntem prea mici, nu e pentru noi!” Se interesează, întreabă prețul și scoate banii.

Ce urmează e una dintre cele mai improbabile tranzacții din istoria Europei.

Manuscrisul care n-ar fi trebuit să iasă niciodată din mănăstire

Ca să înțelegi cât de absurdă e tranzacția asta, trebuie să știi ce cumpăra, de fapt, episcopul din Transilvania.

Azi îl cunoaștem drept Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorsch. „Aureus” nu e un moft metaforic. Textul Evangheliilor a fost copiat cu cerneală de aur, la comanda lui Carol cel Mare, pe la 810. E perioada în care Imperiul Carolingian încerca să-și legitimeze puterea și prin cultură, nu doar prin sabie.

Foto via

Inițial, manuscrisul a ajuns la mănăstirea Lorsch, una dintre cele mai prestigioase abații ale Europei medievale. E menționat în catalogul mănăstirii încă din secolul al IX-lea. Locuiește aici secole întregi. Apoi, ajunge la Heidelberg. A supraviețuit invaziilor, fragmentărilor imperiale, schimbărilor de dinastii. A trecut prin mâini care știau exact ce țin.

Apoi, istoria își face treaba: secularizări, reforme, mănăstiri închise, biblioteci împrăștiate. Manuscrisul e fragmentat, legătura carolingiană e separată, părți din Codex circulă prin colecții ecleziastice.

Un obiect conceput să fie unitar devine, în timp, un puzzle european.

Și aici intervine momentul cheie: în secolul XVIII, când multe biblioteci monastice sunt închise sau reorganizate, piesele rare încep să intre pe piața colecționarilor.

Codexul iese din sacru și intră pe eBay-ul vremii.

Iar asta, pentru un episcop cu ambiții culturale, e o fereastră istorică ce apare la câteva secole.

Mănăstirile, anticariate pentru Imperiu

Sfârșitul secolului XVIII nu e doar epoca perucilor, a fețelor pudrate și a balurilor imperiale. E și perioada în care mănăstirile sunt închise pentru „eficientizare”. Traducere: proprietățile lor trec în posesia Imperiului. Dar reformele împăratului Iosif al II-lea au avut și un efect secundar: au dat liber la prăduirea bibliotecilor monastice. Cărți vechi, manuscrise medievale, relicve culturale. Unele ajung în instituții publice, altele ajung în colecții private.

Christoforo Migazzi, arhiepiscop de Viena și unul dintre cei mai mari colecționari ai epocii, deținea o bibliotecă uriașă. O colecție la care a contribuit și faptul că mănăstirile au devenit piețe de vechituri. Inițial, Migazzi s-a opus deschis politicilor anticlericale ale lui Iosif al II-lea, dar apoi a zis: „Stai un pic, că e rost de piese rare moca aici!” Așa că a colectat numeroase cărți și manuscrise provenite din abațiile și colegiile iezuite închise.

Printre ele, o parte din Codex Aureus.

Doar că Migazzi era și episcop de Vác, în Ungaria, și investea masiv în dezvoltarea acestei dieceze - a construit catedrala barocă și alte proiecte importante, între 1756–1785.

Problemă: începea să rămână fără cash.

Soluție: vânzarea întregii biblioteci personale.

Adică și partea din Codex Aureus ajunsă în posesia sa. Pe care o cumpără al nostru Ignác Batthyány. Și dacă tot era fiert pe cheltuială, la naiba!, i-a cumpărat toată biblioteca!

Nu știm din surse documentate detaliile exacte ale negocierii. Nu avem stenograme, nu avem scrisori dramatice. Ce știm este că Ignác Batthyány cumpără biblioteca Migazzi în anul 1782 și o aduce la Alba Iulia, în viitoarea Bibliotecă Batthyaneum. Prețul, conform surselor istorice: 12.000 de florini renani pentru întregul fond de 8.000 de volume.

Asta e partea verificabilă. Restul e context. Și contextul e suficient de spectaculos.

Cum îți permiți un Codex scris cu aur?

Batthyány nu era un episcop provincial care visa la obiecte scumpe. Provenea dintr-o veche familie nobilă maghiară, s-a format intelectual în spiritul Iluminist al vremii, a studiat la Roma, unde a și activat ca bibliotecar al Colegiului Germano-Ungar. A fost numit episcop al Transilvaniei în 1781.

Scopul său? „Protector zelos și promotor al științelor în Transilvania”. Avea convingerea că o bibliotecă publică ar stimula viața academică și culturală a provinciei. Așa că și-a investit mare parte din avere ca să o realizeze.

În 1798, fondează la Alba Iulia Biblioteca Batthyaneum în care adună cărți și manuscrise din surse multiple: de exemplu, a cumpărat manuscrise de la călugării dominicani din Košice și din parohia Bardejov (în actuala Slovacie) și a achiziționat fondurile bibliotecilor iezuite din Cluj și Sibiu, după suprimarea Ordinului Iezuit de către împăratul Iosif al II-lea în 1773.

Și așa ajunge și Codex Aureus la Alba Iulia.

Un episcop din Alba Iulia cumpără o relicvă imperială carolingiană.

Fraza asta, spusă lent, încă sună incredibil.

Un manuscris, trei destinații, o istorie fragmentată

Foto via

Povestea fascinată a manuscrisului începe de când a fost rupt în bucăți.

În 1563, mănăstirea Lorsch e dizolvată oficial. Codexul ajunge la Heidelberg, la Biblioteca Palatină a principilor de Pfaz. În 1622, întreaga Bibliotecă Palatină a fost luată ca pradă, în urma Războiului de Treizeci de ani, și oferită Papei de la Roma. Pentru a fi mai ușor de traficat și vândut, Codex Aureus a fost smuls din legătura sa originală: coperțile din fildeș au fost desprinse, iar blocul de manuscris a fost rupt în două volume separate.

Și povestea continuă și azi, în cele trei locuri în care se odihnește Codex Aureus:

• jumătatea cumpărată de Batthyány, care conținea Evangheliile după Matei și Marcu, plus prefețe și tabele canonice, e la Alba Iulia

• cealaltă jumătate, care conține Evangheliile după Luca și Ioan, e la Vatican

• o copertă din fildeș e la Muzeul Vaticanului, iar cealaltă e la Victoria and Albert Museum din Londra

Un manuscris imperial carolingian, scris cu aur, e împărțit între Transilvania, Vatican și Marea Britanie. Europa, în cea mai pură formă a ei: un patrimoniu comun, dar fragmentat.

Detaliile prin care Codex Aureus e o comoară inestimabilă

E scris cu aur. La propriu.

Nu suflat. Literalmente. Pigment de aur aplicat pe pergament purpuriu. În jurul anului 810. Așa arată propaganda imperială fină.

Pergamentul purpuriu nu era o alegere estetică

Purpura era culoarea puterii absolute, rezervată împăraților. Un Evangheliar pe purpuriu transmitea un mesaj clar: puterea politică și cea divină merg mână în mână.

N-a fost făcut pentru citit zilnic

Era obiect ceremonial. Simbol. Instrument de legitimitate. Îl expuneai. Îl arătai. Îl invocai.

A supraviețuit unor epoci care au distrus imperii

Imperiul Carolingian s-a prăbușit. Sfântul Imperiu Roman s-a fragmentat. Războiul de Treizeci de Ani a secat biblioteci întregi. Codex Aureus încă există.

Alba Iulia păstrează azi o piesă carolingiană de prim rang

Nu e patriotism. E fapt istoric. În estul Europei, foarte puține orașe pot spune asta.

Și acum, respirăm puțin

Un manuscris scris cu aur, născut la comanda lui Carol cel Mare, rupt în bucăți de istorie, plimbat prin războaie, seifuri papale și colecții… are o jumătate la Alba Iulia.

Un episcop din Transilvania a avut ambiția, și banii, să-l aducă și să-l expună în țara noastră.

Poate că nu suntem chiar atât de „mici” pe cât ne place să credem.

Și poate că, uneori, istoria mare stă liniștită pe un raft, la doi pași de noi.