Corupția din ADN-ul nostru. Ultima parte: postcomunismul - am schimbat regimul, dar nu și năravul

Ultimul episod al serialului care ne pune oglinda în față: s-a furat în ultimii 36 de ani ca în, probabil, nicio altă perioadă istorică

Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!

E septembrie 2025. Recorder au publicat o nouă investigație despre cea mai mare firmă-fantomă din România. Asta într-o perioadă în care ni se cere să facem sacrificii pentru scăderea deficitului bugetar. Nu se putea potrivi mai bine cu publicarea episodului final din acest serial. Pentru că demonstrează încă o dată că în țara asta legile sunt pentru fraieri și tot fraierii trebuie să astupe găurile la buget făcute de „băieții deștepți”.

Am făcut această incursiune istorică pentru a înțelege de ce suntem așa. Și documentarea ne arată că n-am avut nicio șansă. Practic, contextele geopolitice și istorice ne-au împins spre corupție, care a devenit un fel de mecanism de supraviețuire. Un stil de viață. Un mod de lucru al statului și cetățenilor. Sute de ani de „marcat banu’” la „cine trebuie”, de închis ochii la fărădelegi, de hoție, de parandărăt, n-aveau cum să nu lase urme în conștiința națională. Și asta ne-a adus în punctul în care corupția nu doar că e un fenonem normal, natural, ci a devenit chiar banal: „binie, mă, a furat și el un pic, toți fură!”

Sigur, nu putem spune că românul se naște automat corupt. Dar putem afirma că flagelul e atât de adânc înfipt în fibra națională, că foarte puțini scapă neinfestați.

Să facem o recapitulare, înainte de episodul final.

Am început încă de pe vremea dacilor.

Am continuat cu fanarioții.

Apoi, am văzut cum ne-am modernizat cu șpagă.

Ne-am făcut România mare, cu buzunare și mai mari.

Și am ajuns în comunism, unde, la nivel declarativ, nu exista corupție, dar era peste tot.

Închidem arcul peste timp cu perioada de după Revoluție, care a început cu marile tunuri din anii ‘90 și, iată, continuă atât de firesc în zilele noastre, cu o investigație despre cea mai mare firmă-fantomă din România.

Libertate pe datorie. Și pe datorii

Decembrie ’89. Am strigat „Libertate!” și am primit-o. Doar că, odată cu libertatea, s-a deschis și seiful țării, iar cheile au ajuns la cei care știau deja să fure cu metodă. Statul era slab, legile inexistente, iar reflexele comuniste erau la locul lor. Încă din primele clipe, tranziția noastră n-a fost un drum spre democrație, ci un târg de vite unde se vindea tot: fabrici, bănci, terenuri, speranțe.

Am înlocuit „averea întregului popor” cu averea băieților deștepți. Și a început maratonul tunurilor.

Anii ’90 și începutul anilor 2000: prăduială cu acte în regulă

Dacă ar fi să alegem un cuvânt pentru deceniul ‘90, acela ar fi „prăduială”. Vid legislativ. Stat slab. Grupuri de interese bine plasate (mulți din fosta elită PCR-Securitate). Ce putea să iasă prost? A ieșit bine, dar nu pentru românii de rând. În loc să o luăm pe calea evolutivă a tranziției spre capitalism, la noi s-a născut „capitalismul de cumetrie”.

Băncile, pușculițele șmecherilor

• Bancorex a fost vaca de muls a șmecherilor: credite de sute de milioane date pe ochi frumoși și carnet de partid, nerambursate niciodată. Când a crăpat, în 1999, gaura a fost de peste 2 miliarde de dolari (enorm și acum, d-apoi pe vremea aia). Cine a trebuit s-o astupe? Statul! Adică, fraierii de cetățeni. Sesizați asemănarea cu situația de acum? Așa a început sistemul post-Revoluție prin care șmecherii fură, iar cetățenii trag ponoasele.

• La fel, Banca Dacia Felix, unde s-au dat „cui trebuie” împrumuturi preferențiale, până s-a ajuns la colaps.

Deci, băieții deștepți ai vremii au găsit găina cu ouăle de aur: devalizarea băncilor prin complicitatea politicienilor și a oamenilor de afaceri. Adică, un jaf sistematic care a frânat economia, dar a alimentat conturile noii oligarhii. Cât de autentic am făcut primii pași în capitalismul democratic! Și asta nu e tot!

Speranțele săracilor, jucate de șmecheri la „păcănele” piramidale

E 1992. Românii abia s-au dezmeticit după Revoluție. Și apare Ioan Stoica și le zice: „Fraților, am descoperit Sfântul Graal! Dați-mi mie puținii bani pe care îi aveți și vă dau de 8 ORI înapoi, în trei luni!” Cu susținerea autorităților, a politicienilor (Gheorghe Funar, primarul Clujului de la acea vreme, a fost unul dintre cei mai înfocați susținători ai lui Ioan Stoica), a presei, tot tacâmul.

Și a funcționat: 4 milioane de români au depus bani la „Caritas”, sperând să se îmbogățească peste noapte. Și au rămas cu speranța, pentru că schema Ponzi (că asta era) n-avea cum să țină. În 1994, Caritas colapsează, lăsând o pagubă estimată între 3 și 5 miliarde de dolari. Dar și aici, șmecherii au fost privilegiați: unii au fost avertizați că urmează colapsul și au scos banii la timp.

Dar nu am învățat nimic. Pentru că în 1996 apare o nouă schemă piramidală: FNI-ul lui Sorin Ovidiu Vântu. La colapsul FNI din 2000, Vântu și acoliții săi fac să dispară, ca prin minune, banii a 300.000 de investitori. Again, „cine a trebuit” a știut când să scoată banii de la FNI. Anchetele au evidențiat complicități în CEC și CNVM (instituții de stat care ar fi trebuit să supravegheze fondul). Azi, Vântu le dă lecții de viață tinerilor, pe TikTok. Că așa e în România: sulfuroșii devin modele de viață.

Privatizări pe bani de semințe

La un moment dat, șmecherii și-au zis: „Stai un pic, avem niște industrii de stat numai bune de prăduit! Hai să le privatizăm!” Și am privatizat de ne-a luat mama dracului!

• Cuponiada, prima fază - îi aburești pe cetățeni că pot deveni acționari la companii de stat și le împarți certificate de proprietate. Doar că fonduri de investiții controlate de băieții deștepți au cumpărat pe bani de nimic aceste cupoane de la oameni, ergo au preluat masiv acțiuni în companiile de stat.

• Privatizările „coloșilor”, faza a doua - întreprinderi mari de stat au fost mult subevaluate și vândute pe bani de semințe unor persoane influente sau companii străine. Evident, după ce s-au plătit niște „comisioane”. Avem trei exemple notabile:

  • Industria Sârmei Câmpia Turzii, vândută, în 2003, pe circa 27,2 milioane de euro companiei elvețiene Conares Trading, care a devenit, ulterior, parte a grupului rusesc Mechel;

  • 77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia statul român de la LNM Holdings NV, în 2001, pe Sidex Galați. Doar că, în realitate, nu a primit mai nimic! Ba a mai șters datorii de peste un miliard de dolari și a spart bani pe retehnologizarea colosului intrat în proprietatea unuia dintre cei mai bogați oameni ai planetei, Lakshmi Mittal. Ce grijă avem de bogătanii planetei!

  • evaluată, la vremea aia, la 7 miliarde de dolari, compania Petrom fost vândută, în 2004, grupului austriac OMV pe doar 1,5 miliarde de dolari. Poate cea mai păguboasă privatizare făcută vreodată în România. Să cedezi unei companii străine monopolul pe o resursă strategică, trebuie să fii un tip special de „om de stat”.

Mai amintim de contractul cu compania americană Bechtel, despre care nici acum nu se știe unde e. Contract atribuit, în 2003, fără licitație, pentru câțiva zeci de kilometri din Autostrada Transilvania și care ne-au costat un mizilic de 1,5 miliarde de euro! Păi nu ne permitem noi?

Contrabanda și economia neagră

Țigareta I și II au dus contrabanda la rang de scandal național. Două cazuri care te fac să te întrebi: „Băi, dar chiar era junglă pe vremea aia?” Da, era. Cum e și acum, când te poți trezi că ți-e furată firma, cum arată investigația Recorder.

Pe scurt, „Țigareta I” (1993) și „Țigareta II” (1998) au însemnat transporturi masive de țigări de contrabandă trecute prin vămi ca prin brânză. Cum s-a putut asta? Ei, cum să se poată? Cu complicitatea ofițerilor de armată și servicii.

Țigareta II a fost descoperită în 1998 la aeroportul Otopeni și a implicat ofițeri SRI și MApN care protejau un avion plin cu țigări. Un scandal uriaș care a dus la demisii în vămi și chiar la moartea suspectă a generalului ce conducea operațiunea (o explozie de elicopter).

În general, granițele României au devenit niște centre de șpăgi și corupție, polițiștii de frontieră și vameșii fiind porecliți „lotuși” - stăteau în „baltă”, dar “cu buzunarele uscate” (aluzie la șpăgile încasate).

Democrație cu comuniști

Toate astea s-au întâmplat cu binecuvântarea și chiar concursul politicienilor de după Revoluție. Asta pentru că am vrut să facem democrație cu politicieni din vechiul sistem și ne-a ieșit o „democrație originală”, vorba lui Ion Iliescu, figură emblematică pentru haosul anilor ‘90.

Dar Iliescu e doar unul dintre cei care și-au vopsit hainele, s-au dat mari democrați/capitaliști și ne-au făurit destinul.

Traian Băsescu devine, în comunism, la 34 de ani, cel mai tânăr comandant de navă. După Revoluție, îl regăsim la ministerul Transporturilor și este acuzat că a înstrăinat, la preț derizoriu, 16 nave maritime din flota comercială a României unor firme de shipping străine. Dosarul „Flota” trenează un deceniu, este clasat după 2004, pe motiv de prescriere, Băsescu ajunge primarul Capitalei, iar apoi câștigă două mandate de președinte al României.

Dan Voiculescu (fondator al imperiului GRIVCO și politician) a fost în anii ’80 comerciant la ICE Dunărea (legat de fondurile externe ale Securității). În 2014, Dan Voiculescu este condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Este eliberat condiționat după doar 2 ani și 11 luni, iar în 2024 Curtea de Apel București suspendă definitiv recuperearea prejudiciului de 60 de milioane de euro datorat de Voiculescu statului.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost un mic bișnițar de valută înainte să devină „păpușarul” FNI.

Dinu Patriciu (magnat petrolier, fost liberal) provenea dintr-o familie conectată la vechiul regim.

Și ăștia sunt doar câțiva dintre rechinii comuniști care au supraviețuit și au modelat România în care trăim astăzi.

Anii 2000: suntem forțați să mimăm anticorupția

Odată cu intențiile de aderare la NATO și mai ales la UE, România a fost pusă la colț: „Vreți în club? Curățați-vă de hoți!” Așa că, în 2002 s-a înființat Parchetul Național Anticorupție, actualul DNA. Începe timid (doar nu era să spună corupții: „ok, gata, luați-ne!), dar după 2005 devine tot mai activ.

Între 2006 și 2015, DNA a trimis în judecată mii de inculpați pentru corupție și a obținut sute de condamnări, inclusiv la vârf. Printre „trofeele” notabile:

• Adrian Năstase, prim-ministru (2000-2004) – condamnat în 2012 la închisoare în dosarul „Trofeul Calității” (strângere ilegală de fonduri pentru campanie) și din nou în 2014 în dosarul „Zambaccian” (mită în bunuri de lux aduse din China). A fost primul premier postdecembrist condamnat pentru corupție, un moment de referință.

• Dan Voiculescu, politician și om de afaceri – condamnat 2014 la 10 ani în dosarul privatizării frauduloase a ICA (Institutul de Cercetări Alimentare), unde statul a fost prejudiciat masiv.

• Miniștri ca Relu Fenechiu (Transporturi – dosar Transformatorul), Decebal Traian Remeș (Agricultură – dosar Caltaboșul), Miron Mitrea (Transporturi – mită în construcția casei mamei sale).

• Zeci de parlamentari și primari de mari orașe: Sorin Oprescu, primarul Capitalei, condamnat în 2022 la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, a fugit în Grecia, unde stă, foarte relaxat, și acum; Radu Mazăre, primar în Constanța, condamnat în mai multe dosare (extrădat din Madagascar în 2019, a executat 5 ani din pedeapsa de 9 ani de închisoare); Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și lider PSD, condamnat, în 2019, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive, este eliberat condiționat în 2021.

Faptul că lista e muuult mai lungă de atât spune totul despre cum corupția a continuat să fie politică de stat.

Dar corupția găsește tot timpul o cale

Avem un domeniu nou în economie? Să-l corupem! Și așa ne-am trezit cu dosarul Microsoft, care a dezvăluit că achiziția licențelor software pentru școli și administrație a fost supraevaluată cu 20 de milioane de euro, bani care au ajuns ca mită la miniștri și alți oficiali.

Dosarul EADS (securizarea frontierelor), șpăgi în jur de 60 de milioane de euro (!!!), cu implicarea unor miniștri de Interne din anii 2000.

Dosarul Hexi Pharma, cu dezinfectanți diluați de până la 10 ori, livrați către 152 de spitale și un prejudiciu de peste 11 milioane de euro.

Corupție în educație, celebrele „fabrici de diplome”. Corupție în retrocedări. Cu tot DNA-ul, corupția a găsit și va găsi tot timpul o cale.

Baronii locali - fanarioții cu girofar

Anii 2000 ne-au adus o nouă specie: baronul local. Ăsta e un șmecher care, prin diverse metode (wink-wink), a reușit să câștige o influență atât de mare la nivel zonal, încât efectiv și-a trecut pe persoană fizică orașe sau județe întregi. Subdezvoltarea locală era direct proporțională cu sumele din conturile acestor fanarioți moderni.

Exemple:

• Liviu Dragnea în Teleorman

• Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre în Constanța

• Marian Oprișan în Vrancea

• Victor Mocanu în Buzău

• Mircea Cosma în Prahova

Au transformat județele în feude personale. Contractele publice erau rente. DNA i-a mai lovit, unii au picat, alții s-au salvat. Dar fenomenul e relevant pentru cum a fost percepută funcția publică în România de după Revoluție: sursă de pradă și furt.

Strada spune „STOP!”

2015 a fost un moment de trezire pentru societatea civilă. În 30 octombrie, un incendiu devastator izbucnește la clubul bucureștean „Colectiv” și ucide, în total, 64 de oameni, rănind alții 186. Dezastrul a scos la suprafață corupția din administrație, clubul funcționând fără autorizații. Se naște mișcarea „Corupția ucide”, iar protestele masive din stradă duc la căderea guvernului Ponta.

Apoi, în 2017, se întâmplă cele mai mari proteste de după Revoluție, împotriva adoptării infamei „Ordonanțe 13”. Peste 600.000 de oameni au ieșit în stradă, în toată țara, forțând guvernul să retragă ordonanța.

De atunci, societatea civilă s-a băgat din nou la somn, deși au fost nenumărate momente în care se impuneau proteste împotriva corupției. Ne-am mulțumit cu o cruciadă în mediul online, dar și acolo pierdem teren, pe fondul războiului hibrid dus de Rusia.

2020 - 2025: corupția cu mască

Anul 2020 ne-a adus pandemia, cunoscută și ca „Festivalul corupției”. Și am avut în line-up:

• măști și echipamente la suprapreț

• compania de stat Unifarm a ajuns în centrul scandalurilor, cu acuzații de mită și achiziții la prețuri astronomice

• sute de milioane de doze de vaccin contractate, mult peste necesar, deturnarea de fonduri europene și smântânirea banilor din PNRR

• testele și centrele de vaccinare – bani direcționați preferențial către firme sau ONG-uri apropiate de politicieni.

A fost, probabil, cel mai mare dezmăț pe bani publici din ultimii 36 de ani, dar hei, măcar ne-am vindecat!

Nu ne-am vindecat, însă, de corupție. În ultimii 5 ani, am mai avut: incendii în spitale, azilele groazei, incendiul de la Crevedia, Elena Udrea ajunge, într-un final, la pârnaie, la fel și Darius Vâlcov, prăbușirea salinei Praid, scandalul Nordis și muuuulte altele. Atât de multe, încât le pierzi firul.

Mai avem vreo șansă?

E 2025. Suntem, și în topuri, și în percepție, una dintre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană.

Postcomunismul n-a fost o tranziție, ci o reciclare: nomenclaturiștii și securiștii s-au făcut „oameni de afaceri”, baronii s-au înscăunat în județe, iar corupția a trecut de la jaful fabricilor la contracte în IT și fonduri europene.

Am trimis premieri și lideri de partide la închisoare, am ieșit cu sute de mii în stradă, am strigat „Corupția ucide”. Și totuși, după fiecare cap tăiat, altele două cresc. Adevărul e crud: am schimbat steagul, imnul și Constituția, dar n-am schimbat regula de bază: cine prinde puterea, prinde și prada.

Pe de altă parte…

Da, corupția ne-a mâncat din interior secole întregi, de la ploconul domnitorului până la panseluțele din primărie. Dar istoria nu e doar un blestem scris în piatră. Am arătat că știm să luăm atitudine, să ieșim în stradă, să dăm jos guverne, să trimitem în pușcărie oameni care păreau intangibili.

„Corupția ucide” n-ar trebui să mai fie doar un slogan, ci o conștientizare zilnică. Teoretic, am mai avea o șansă, dar asta presupune o schimbare de mentalitate la nivel de cetățean, o luptă cu ADN-ul nostru infestat de sute de ani. Pentru că marea corupție nu va dispărea niciodată, atâta vreme cât cea mică înflorește.

Deci, o Românie mai curată se va naște când majoritatea românilor vor lua decizia conștientă și asumată că, de azi, nu mai merg cu plicul la medic sau cu ploconul la funcționarul public. Nu mai rezolvă problemele prin „combinații”. Nu mai zic: „lasă, bă, că merge și-așa!” Nu mai închid ochii la hoție și se dezic ferm de ea.

Altfel, ne vom tot amăgi că „doar ăia de sus fură”, în timp ce noi avem mâinile mânjite.