Cum ai ajuns să votezi: Istoria dreptului la vot în România, de la boieri la democrația de azi

Află povestea reală a dreptului la vot în România: de la votul boierilor și frauda electorală din secolul XIX, la votul „cu forța” din comunism și scăderea prezenței după 1989. Istorie, umor, adevăr.

Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!

Azi votezi. Simplu, nu?

Ștampilă, buletin de vot, urnă, selfie, dacă ai chef, eventual un îndemn pe social media să iasă lumea la vot. Și-apoi acasă, cu gândul că ți-ai făcut datoria de cetățean. Sau cu gândul că votul tău nu contează, că oricum nu se schimbă nimic.

Dar stai o secundă. Știi prin câte etape s-a trecut, pline de sânge, mizerii și combinații, ca tu să poți pune ștampila aia?

Hai să-ți spun…

Votul la început: sport pentru bogați

Prin 1831-1832, cu Regulamentele Organice impuse de ruși, în Principatele Române se creează primele Adunări Obștești. Adică, un fel de parlamente, doar că altfel. „Parlamentarii” erau marii boieri și reprezentanți ai clerului. De exemplu, în Adunarea Țării Românești din 1831 intrau automat mitropoliții și episcopii, 20 de boieri „mari” și 18 boieri de rang inferior​.

Totuși, se vota? Da, dar doar dacă aveai avere, moșii, titluri și relații la vârf. Erai sărac? Nasol. Votul era un lux pe care nu ți-l permiteai. Și cam 90% din populație era în situația asta.

Ăsta se numește vot cenzitar și foarte multă vreme doar așa s-a votat pe aici.

Democrația era pentru băieții care aveau măcar o pălărie de catifea și un buzunar gros. Da, am zis bine „băieții”, că femeile n-au știut mult timp ce e ăla vot.

1848 – Revoluția idealistă: vot UNIVERSAL pentru toți… purtătorii de penis

În 1848, Franța introducea votul universal masculin. O frumoasă contradicție în termeni, că doar UNIVERSAL ar presupune, teoretic, că toată lumea poate da cu ștampila. Toată lumea, mai puțin femeile. O vreme în care chiar era nasol să fii femeie. Nu ca acum, că dai în anxietate când…

Revoluționarii români de la 1848 se inspiră din modelul francez și hop și ei, vor vot universal pentru bărbați! Au cerut un parlament reprezentativ pentru toți cetățenii, ba chiar s-au inițiat alegerile pentru o Adunare a deputaților care urma să fie formată din 250 de membri. Doar că nu le-a ieșit, că revoluția a fost înăbușită.

Dar începusem să visăm la ideea de vot național.

1859 – Unirea Principatelor: vot pe sprânceană

Unirea din 1859 s-a făcut prin vot în cerc restrâns. E o formă mai fancy de a spune „n-aveți bani să votați, plebeilor!”. Cuza a fost ales domn al Moldovei și apoi al Țării Românești de Adunările elective ale fiecărui Principat. Cine făcea parte din aceste Adunări? Ai ghicit: boieri și elite. Pe scurt: un grup extrem de mic de persoane a votat unirea, prin alegerea aceluiași domn la Iași și la București.

Sub Cuza, Principatele unite au avut un parlament unicameral, ales încă indirect și cenzitar. S-a înființat și un Senat (Corp Ponderator), dar tot o masturbare în cerc restrâns era: senatorii erau numiți de domnitor.

1866 - Constituție prin care rămâne cum am stabilit: doar bogații votează

Cuza abdică, vine Carol I și adoptă o Constituție de inspirație occidentală, în 1866. Ai putea crede că s-a schimbat modificarea. Doar că nu: votul cenzitar e menținut, condiționat de avere, educație, statut social sau gen.

Doar bărbații votau, femeile încă erau considerate nedemne de acest lux masculin. Votau și țăranii, dar să nu vă imaginați că îi primea cineva să voteze la oraș. Nu, votau indirect, prin delegați. Secții de vot la țară? Cred că glumiți. Și campaniile electorale se desfășurau doar la oraș, deci țăranii erau excluși total din procesul electoral, într-o epocă fără televiziune sau internet.

Într-o țară de câteva milioane de locuitori, erau doar câțiva zeci de mii de alegători. Democrație de toată frumusețea!

Vă dați seama că, la atât de puțini alegători, frauda electorală și controlul votului erau în floare. Un vot cu circuit închis, între bogați, însemna că puterea își putea asigura victoria fără probleme prin:

• presiuni administrative

• cumpărarea voturilor

• falsificări la numărare

Caragiale a ilustrat magistral fenomenul în „O scrisoare pierdută”, în care cetățeanul turmentat se tot întreabă „Eu cu vine votez?”, replică ce ilustrează haosul și combinațiile de culise ale politicii. De fapt, mulți cetățeni își puneau aceeași întrebare, fiind amețiți – la propriu și la figurat – de mita electorală. Rezultatele erau oricum aranjate dinainte.

Liberalii au mai ameliorat sistemul cenzitar în 1884:

• s-au redus pragurile de avere

• s-a introdus votul secret în cabină, cu buletine de vot și plic, cică pentru a limita corupția (haha!)

Bottom line: 80% din populație nu avea încă drept de vot.

Marea Unire aduce votul univeral. Pentru bărbați, doar nu credeați că femeile au început să fie respectate

13-16 noiembrie, 1918. Guvernul dă un decret-lege prin care este garantat votul universal, egal, direct, secret și obligatoriu. Pentru toți bărbații peste 21 de ani. Femeile încă stau pe tușă. Universal, universal, dar numai dacă porți pantaloni. Și, pe vremea aia, femeile chiar nu purtau.

Dispar colegiile cenzitare și apare un colegiu unic național de alegători. Numărul alegătorilor crește brusc de la sub 100 de mii la peste 3 milioane. VICTORIE! Dar nu și pentru femei.

Noua Constituție din 1923 consfințește votul universal masculin și, ÎN SFÂRȘIT, primesc și femeile o firimitură: dreptul de a alege în consiliile locale, DAR nu și în parlament. Măcar s-a dat ceva, nu s-a luat!

Democratizarea interbelică a adus schimbări majore:

• țăranii puteau vota direct, fără delegați

• sistem electoral bazat pe reprezentare proporțională, pe liste de partid

• partide noi intră în parlament (socialiștii, minoritățile naționale etc.)

În acest context de pace și prietenie, poate credeți că vechile năravuri au dispărut. Și credeți greșit:

• puterea continua să își folosească influența pentru a câștiga alegerile

• mita electorală și turismul electoral erau la fel de naturale ca azi

• presa vremii relata cazuri de violență (dacă votai „greșit”, ți-o luai), „urne umblate” și voturi anulate abuziv

Dar hei, măcar ne jucam și noi de-a democrația!

Stop joc: dictatura regală

În februarie 1938, regele Carol al II-lea suspendă democrația parlamentară. Că prea ne-am luat-o în cap cu mofturile democratice! Noua Constituție din 1938 desființează pluralismul politic și introduce un parlament corporatist, cu un singur partid oficial (Frontul Renașterii Naționale).

Dar stați să vedeți ironia supremă: constituția asta acorda în premieră drept de vot femeilor!!! Dar doar teoretic. Practic, legea electorală impunea ca alegătorii să fie știutori de carte și trecuți de 30 de ani, ceea ce excludea majoritatea femeilor. Că, pe atunci, femeile din pătura de jos nu aveau acces la educație ca azi.

În 1939, chiar s-a organizat o farsă de alegeri cu un singur partid pe buletin. Ne făceam antrenamentul pentru comunism.

Intră în scenă comuniștii

După război, în noiembrie 1946, cică reveneam la „democrație”. În schimb, am bifat un record: cea mai mare fraudă electorală pe care a cunoscut-o țara. Comuniștii pur și simplu au furat alegerile din 1946, cu sprijinul direct al Moscovei. Asta pentru cei care încă mai cred că de la Moscova vine lumina. Nu, vine cel mai adânc întuneric.

Blocul Partidelor Democratice (BPD), condus de Partidul Comunist (ce ironie superbă!), a fost declarat câștigător cu un scor absurd, peste 80% din voturi. Partidele istorice, gen PNȚ și PNL, au fost trimise la coșul de gunoi, cu sub 10%.

Cum au operat comuniștii:

• violență și intimidare (aproximativ 10.000 de „voluntari” comuniști îmbrăcați în uniforme de jandarmi au patrulat secțiile de vot)

• urmărirea și violența fizică asupra opozanților

• furtul efectiv al urnelor și înlocuirea lor

• falsificarea numărătorii la centru

Și de aici, totul s-a dus dracului. Dar, hei, măcar femeile au primit drept de vot deplin, începând cu alegerile falsificate din 1946! Dragile de ele, au ajuns și ele să voteze când chiar nu mai conta…

A urmat epoca de tristă amintire (1948 - 1989), când votul a fost cea mai mare glumă istorică. Alegerile erau organizate, dar doar pentru a mima democrația. În realitate, în cursa electorală intra doar partidul unic și, surpriză!, chiar câștiga!

Votul era obligatoriu și supravegheat atent de autorități. Dacă lipseai, puteai s-o încurci rău. Astfel, regimul comunist se lăuda cu prezențe de peste 99% la urne și rezultate de peste 99% în favoarea candidaților săi. Aviz nostalgicilor sau celor care n-au trăit perioada aia, dar cred că „era mai bine”.

După 1989 - Democrația, între speranță și lehamite

Cade comunismul, vine democrația. Alegeri libere și pluralism. 20 mai 1990, primele alegeri adevărate după 50 de ani. Au fost supranumite „duminica orbului”. 86,19% prezență la urne. Peste un milion de voturi nule, semn că mulți erau confuzi sau protestatari.

Câștigători? SURPRIZĂ: tot comuniștii! FSN (partidul comunist în haine democratice) ia 66%, iar Ion Iliescu (un fel de Ceaușescu deghizat) iese președinte cu 85% din primul tur! URAAA, democrația a înfrânt!

De atunci, prezența la vot a scăzut constant, pe fondul unei clase politice extrem de slabe, care a dus la o lehamite din ce în ce mai mare a cetățenilor. Plus corupția electorală, care nu doar că nu a dispărut, dar a înflorit: mite electorale, turism electoral, morți care votează, suspiciuni de fraude și multe altele.

În 2000, doar 65% dintre cetățeni s-au prezentat la urne. În 2004, puțin peste 58%. 2008 - 39%. Mic reviriment în 2012 - aproximativ 42%. Un nou declin în 2016 - 39,5%. Record negativ absolut: parlamentarele din 2020 - 31,94%.

Și ajungem în momentul noiembrie 2024, când votul, pentru care ne-am luptat atâta, este anulat. De la „doar bogații votează” la „toată lumea votează, dar nu contează” în doar 200 de ani.

Totuși, mai votăm?

Ai citit tot? Bravo. Înseamnă că ai supraviețuit secolelor de cenzit, fraude, prostire, excludere, abuz și ignoranță. Și nu doar tu, ci toți cei care azi pot vota, pot vorbi, pot critica.

Nu-ți spun să pui ștampila ca un robot. Nu-ți spun nici măcar să votezi, e dreptul tău să nu. Dar nici să te plângi că n-ai de unde alege, după ce străbunicii tăi n-aveau nici măcar dreptul să fie considerați votanți. Votul nu e o floare ruptă din curtea democrației. E grădina întreagă. Și dacă n-o uzi, te poți trezi că ți se fură, din nou, acest drept.

Așa că, data viitoare când îți vine să zici „Ce rost are?”, amintește-ți că:

• au votat doar bogații, iar poporul „nevotant” a dus greul

• au votat doar bărbații, femeile ca și cum n-au existat

• am votat un singur partid timp de 50 de ani

• am votat liber în ’90… ca să câștige tot foștii

• azi ai ștampila, dar ți-e scârbă

Democrația nu-i perfectă. Dar e singura scenă pe care ai voie să urli, fără să-ți taie curentul.

Alegerea e a ta.