Oamenii din spatele etichetelor. „Suveraniști”, „progresiști” și capcanele minții

Nu ne certăm cu oameni, ci cu folderele din mintea noastră.

„Taci, bă, suveranistule!”

„Marș la blugi și la banane, progresistule!”

„Muie, mucușoristule!”

„Rezistacul sulii!”

„Morții mă-tii de soroșist!”

„Toți sunteți proști!”

Mintea adoră etichetele. Creează foldere pentru diferite categorii, iar oamenii sunt plasați în aceste „căsuțe” după o analiză succintă, extrem de subiectivă. Creierul trebuie să „traducă” lumea, volumul de informații e enorm, așa că n-are timp de luxul analizei raționale. Ce să mai vorbim de empatie sau compasiune? Astea sunt „slăbiciuni” care ne încurcă la supraviețuire. Și creierul are un singur scop: să ne țină în viață.

Și așa am ajuns să feliem lumea și s-o punem în caserole mentale.

„Ăla e suveranist, deci clar e prost!”

„Ăla e progresist, deci e vândut!”

„Ăla e patron, deci sclavagește oamenii!”

„Ăla e intelectual, deci e un snob arogant!”

„Ăla n-are facultate, deci e the skin of the dick!”

Generalizări transformate în prejudecăți, cu un singur beneficiu: confort psihic. Când tot bagi oameni în folder-ul „suveraniști”, te simți din ce în ce mai bine cu tine. Ești peste proștii ăia manipulabili. Și când te gândești că jumătate de țară locuiește în folderul tău mental, atingi o satisfacție vecină cu orgasmul.

„Suveranistul” care-i disprețuiește pe progresiști e în același film. Se simte special că apără valorile tradiționale de asaltul porcilor imperialiști. Îi crește sufletul când vede „armata” de pe TikTok, pușcă de emoție la o discuție despre blugi și banane, la o bere. „Suntem mulți, le rupem fâșul!”

Problema e că nici unul, nici altul nu urăște, de fapt, un om.

Urăște un folder.

Nu-l urăște pe Gheorghe, muncitor din Vaslui, care se trezește la cinci dimineața și încearcă să-și crească cei doi copii cât poate el de bine.

Urăște „suveranistul”.

Nu o urăște pe Andreea, medic rezident care face gărzi de 30 de ore și votează diferit.

Urăște „progresista”.

E mult mai ușor. Oamenii sunt complicați și cere timp să-i înțelegi. Iar noi n-avem timp de prostii, în lumea asta dată pe viteză 10x.

Folderele sunt simple. Ăla e așa, aia e așa, ăia sunt așa. Gata, dosarele sunt închise! Creierul iubește simplitatea, consumă mai puțină energie.

De asta, propaganda nu vorbește niciodată despre indivizi, ci despre categorii. Nu ne spune „Uite-l pe Ion!”, ci ne zice de „ăștia”. Iar în clipa în care omul devine „ăștia”, îți dai delirul „dreptului la exprimare”: poți să-i înjuri, poți să-i umilești, poți să râzi de ei, poți să le dorești răul. Dispare orice disconfort moral. Pentru că nu mai vorbești despre un om, ci despre un folder. Iar folderele sunt cele mai tari chestii inventate de minte, pentru că n-au identitate.

Și e fascinant cât de eficient e mecanismul.

Un om spune o singură propoziție. În două secunde, îi verifici accentul, hainele, ce mașină conduce, ce politician a criticat, ce politician a lăudat, două-trei postări pe Facebook și gata! Dosarul e complet. Dosar cu șină, evident.

Nu mai trebuie să-l asculți, știi deja cine e. Sau, mai exact, crezi că știi.

Dar dacă ai vrea să vezi dincolo de folder?

Dacă ai afla că omul pe care tocmai l-ai făcut idiot și-a donat un rinichi unui necunoscut? Că și-a crescut singur copiii. Că și-a îngropat soția acum doi ani. Că face voluntariat în fiecare weekend.

Ce faci cu folderul?

Știi ce faci? Cel mai probabil, nimic. Pentru că eticheta pe care o pui cuiva îți protejează ție identitatea. Dacă renunți la etichetă, ești obligat să accepți realitatea: că omul din fața ta nu încape în capul tău. Iar asta îți dă cu ecran albastru.

Mintea preferă certitudinea greșită în locul incertitudinii adevărate. Ego-ul tău nu caută adevărul. Caută confirmări. Preferă să spună „știu SIGUR cum e ăsta!”, în loc de „nu știu absolut nimic despre lumea asta, hai să-l ascult!” Iar asta e și mai greu dacă ești român: cum să recunoști că nu știi??? Doamne ferește!

De asta pe internet nu mai există conversații, ci foldere care se ceartă între ele.

Suveraniști contra progresiști.

Bugetari contra privați.

Boomeri contra gen Z.

Vaccinați contra nevaccinați.

Credincioși contra atei.

Bărbați contra femei.

Stânga contra dreapta.

Și fiecare tabără e absolut convinsă că cealaltă e alcătuită din niște idioți.

Evoluție umană de cea mai bună calitate!

Peste 8 miliarde de oameni diferiți, iar noi ne chinuim să-i înghesuim în cinci-șase cutii.

Și nu, problema nu e că există tabere. Ele au existat din momentul în care ne-am adunat în triburi și vor continua să existe. Baiul e că am uitat că am ales o anumită tabără și nu mai vrem/știm/putem să vedem în afara ei.

Am uitat că înainte să fim „suveraniști”, „progresiști”, „corporatiști”, „tradiționaliști”, „patroni”, „muncitori”, „influenceri” sau orice altă etichetă la modă, suntem fucking oameni! Fiecare cu povestea lui. Și fiecare om pe care îl bagi într-o caserolă mentală ascunde o poveste suficient de puternică încât, dacă ai avea răbdarea s-o asculți până la capăt, probabil ți-ar fi foarte greu să-l mai urăști.

Faptul că gândim diferit ne-a adus unde suntem. Iar acum suntem în punctul în care nu mai gândim în oameni, ci în etichete.

Nici nu apuci să spui cum te cheamă și deja ești „prostul” din folderul meu.