Am ajuns să ne justificăm în fața unor roboți.
Ce am făcut mai sus? Un titlu scurt susținut de subtitlu. Sunt suficient de intrigante ca să zgândăre curiozitatea. Apoi am băgat o propoziție incisivă care să te introducă în text. În ziua de azi, se numește hook. Pe vremea mea îi zicea „fii clar și la obiect, dacă vrei să înțeleagă lumea mesajul”.
Paragraful de mai sus e construit din propoziții scurte și clare. La fel ca acesta. Așa mi-am format eu scrisul. Prima dată în publicitate, unde am învățat regula de aur „keep it simple, stupid.” Apoi în blogging, care era o formă de jurnalism. Cum e și acest site. Și ca în jurnalism, trebuie să livrezi informația cu claritate.
Apoi în televiziune, unde fiecare cuvânt trebuie șlefuit ca să atingă niște corzi. Nu folosim cuvinte ca să arătăm că le știm, ci ca să livrăm un mesaj. Scurt, clar și la obiect. Iar acum am folosit o triadă. O înșiruire de trei termeni care are ceva istorie în spate, de la „veni, vidi, vici” încoace. Dar acum triadele sunt caca.
Acum voi introduce butonul prin care vă invit să vă abonați la acest newsletter, dacă încă nu ați făcut-o.
Sunt la al treilea paragraf și încă n-am zis care-i faza cu roboții. Ajungem și acolo. Pentru că acest text nu e neapărat despre roboți, ci despre isterie. Acum am folosit „nu e despre asta, ci despre asta”, deci sunt semne tot mai mari că acest text nu e scris de un om. Chiar dacă e. Ce. Propoziție. Scurtă.
Suntem într-un delir AI-stic în care ni se pare că totul în jurul nostru e făcut cu AI. Și multe, prea multe, sunt. Dar nu toate. Încă mai sunt fotografi care fac super poze, designeri care creează minuni și oameni care scriu dumnezeiește, cu claritate. O nouă triadă. Ups!
Paragraful șase. De la ce m-am luat? De la textul domnului Dan Doboș, care susține că am ajuns sclavii „detectoarelor” de texte scrise cu AI. Cea mai tristă chestie din textul domnului Doboș? „Abația”, romanul pe care dânsul l-a scris acum 20 de ani, unul dintre cele mai bune romane SF pe care le-am citit, a fost „detectat” ca fiind 60% scris cu AI. Și asta e, probabil, cea mai lungă frază din acest text.
Scuze, dar dacă „Abația” e 60% AI și trebuie să mai bag câte o greșeală în text, ca să pară scris de un om, mi se rupe de detectoarele voastre. Eu voi continua să scriu cum îmi place. Cu câtă claritate pot eu. În propoziții cât de scurte vreau eu. Folosind câte triade am chef. Pentru că nu e despre asta, ci despre altceva.
Nu știu de ce am scris acest text. Nu trebuie să demonstrez nimănui, nici măcar mie, că știu să scriu bine. Știu că știu.
Ah, mi-am amintit! Sunt curios ce părere vor avea roboții despre acest text. Îl bag în „detectoare” și revin.
Un detector a dat 90% uman, 10% AI.
Altul a dat 8% AI.
Altul a dat 94% AI, 6% uman.
Altul a dat 15% AI.
Iar un detector aparent făurit în România mi-a dat 76% nivel mediu de plagiat!!!
Ce voiam să zic. Cine e preocupat să detecteze AI peste tot, să continue să o facă. Eu voi continua să scriu clar, țâțe și la obiect. Am vrut neapărat să-mi iasă o triadă și la final.
