Farkas Paneth: Primul român din Cartea Recordurilor. Campion mondial, supraviețuitor Auschwitz. Casa lui e plină de graffiti
Povestea incredibilă a lui Farkas Paneth, o legendă a tenisului de masă și primul român în Guinness Book, supraviețuitor al Holocaustului
Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!
Casa plină de graffiti unde s-a născut o legendă
În Cluj, pe o stradă discretă din centru, într-o casă plină de graffiti care nu spune nimic trecătorului grăbit, a locuit un om care-a spus totul despre demnitate.
Numele lui? Farkas Paneth.
Foto via
N-ai auzit de el? Normal. N-a fost politician. N-a apărut în presa de can-can. N-a dat tunuri. A dat doar cu paleta de tenis de masă.. Și a dat atât de bine, că a intrat în Cartea Recordurilor.
A ieșit viu de la Auschwitz. Și a pus România pe harta sportului mondial când țara era ca o minge de ping-pong în meciul istoriei.
Așa arată acum casa.
Doar o plăcuță îngropată în graffiti, care amintește că acolo, cândva, a fost un om. Un om care n-a scris pe ziduri, dar a scris istorie. Poate merita mai mult.
Copil de Cluj. Masă de croitorie pe post de masă de ping-pong
Farkas Paneth s-a născut la 23 martie 1917, în Cluj, într-o familie evreiască veche, cu tradiție rabinică. A crescut în sărăcie, dar cu ambiție.
N-a avut masă de ping-pong. A jucat pe o masă de croitorie, cu lemne de foc pe post de fileu. Așa a început.
Pe la 18 ani era deja campion național de juniori. A intrat în clubul evreiesc Haggibor Cluj. Au urmat alte cluburi clujene și bucureștene, iar apoi echipa națională. Într-o Românie care-și căuta identitatea, el o reprezenta deja.
1936, Praga. Trei români. Un argint. Și o minge care n-a mai căzut
Povestea lui Farkas Paneth la echipa națională de tenis de masă a început în 1934. Iar în 1936, la Campionatul Mondial din Praga, tânărul de 19 ani intra deja în istorie. Împreună cu Viktor Vladone și Marin Vasile Goldberger, cucerește argintul mondial la echipe. Prima medalie mondială a României la tenis de masă. Ever.
Foto via
Dar nu asta l-a făcut celebru. Într-un meci cu polonezul Alojzy Ehrlich, un singur punct a durat 2 ore și 15 minute. CÂT???
Da, ai citit bine. DOUĂ ORE ȘI CINCISPREZECE MINUTE! Aceeași minge. Cât să se termine 12 meciuri pe mesele vecine. Cât să uiți ce se întâmpla în lume. Cât să intri în Guinness Book pentru cel mai lung punct jucat vreodată într-un meci oficial de tenis de masă. Recordul e în picioare și azi și, probabil, nu va fi doborât niciodată, la cum se joacă acum.
Farkas Paneth devenea astfel primul român din Cartea Recordurilor.
Când talentul nu mai conta. Doar sângele.
Cu toată munca, talentul și medaliile, Paneth a pierdut meciul cu un adversar nemilos: istoria. În 1938, legile rasiale îl dau afară din lotul național. Nu mai conta că era vicecampion mondial. Era evreu. Și în Europa, asta devenise crimă.
Foto via
După Dictatul de la Viena, Clujul intră sub control maghiar. Paneth e trimis la muncă forțată. În noiembrie 1942 e detașat la muncă în Baia Mare, apoi în Ucraina. După un an de munci grele, este readus la Cluj și închis. Apoi ajunge în Ungaria, în ghetoul din Nyíregyháza.
La 30 iunie 1944 e deportat în Auschwitz, cu toată familia. De-a dreptul extraordinar e că a reușit să scape de trei ori din mâinile naziștilor, în timpul deportării, și tot de atâtea ori a fost recapturat. A ajuns, până la urmă, în lagărul morții.
A fost bătut. Umilit. A îndurat o foame cumplită, mărturisind că a scotocit prin gunoaie după resturi de mâncare.
Familia lui n-a mai ieșit de-acolo.
El da. Farkas Paneth a supraviețuit lagărului morții.
Povestea lui a atras atenția marelui regizor Steven Spielberg, care i-a documentat-o în cadrul unei arhive de istorie orală a Holocaustului. În 1999, Spielberg i-a scris chiar o scrisoare lui Farkas Paneth, în care i-a mulțumit pentru generozitatea de a-și spune povestea.
Spielberg i-a scris că interviul său va fi păstrat „ca o parte importantă a celei mai importante colecții de mărturii constituite vreodată” și că „oamenii vor putea să vadă o față, să audă o voce și să observe o viață... și să-și amintească de-a pururi.”
S-a întors. A trăit. A câștigat din nou.
După război, s-a întors în Cluj. Singurul supraviețuitor din familia lui. Și, culmea, n-a murit pe dinăuntru. A luat din nou Cupa României. În ’47. Apoi s-a retras din competiții și s-a transformat în ceea ce România avea nevoie și n-a știut că are:
cel mai mare antrenor din istoria tenisului de masă românesc.
16 titluri mondiale. 32 europene. 129 naționale.
Farkas Paneth a fost antrenorul echipei naționale între 1949 și 1986. Timp în care sportivii antrenați de el au câștigat 16 titluri mondiale și 32 europene, atât la juniori, cât și la seniori.
Foto via
A format legende: Angelica Rozeanu, Ella Zeller, Maria Alexandru, Georgeta Pitică, Radu Negulescu, Dorin Giurgiuca, Șerban Doboși și mulți alții.
La CSM Cluj a câștigat 21 de titluri pe echipe – 16 la rând. Și 5 Cupe ale Campionilor Europeni. În total, în toată cariera de antrenor, sportivii lui au câștigat 129 de titluri de campioni naționali, la diferite probe.
Știi câți oameni pot spune asta? Unul.
Recunoștință
Chiar dacă mulți l-au uitat, și casa lui se degradează, a primit recunoaștere în timpul vieții.
Medalia „Meritul Cultural” clasa a II-a (pentru sport) - 1936
Titlul de Antrenor Emerit (1951)
ITTF Merit Award – cea mai înaltă distincție a Federației Internaționale de Tenis de Masă (1993)
Cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca (1994)
Medalia Națională „Pentru Merit” clasa a III-a (2000)
Foto via
S-a stins în 2009, modest, după o viață cât zece. Și ne-a lăsat moștenire o umanitate cum rar se mai fabrică în ziua de azi.
Farkas Paneth n-a fost doar un campion. A fost o lecție pentru noi toți
A fost ce vrem să credem că suntem: curajoși, demni. Și a fost tot ce refuzăm să fim: simpli, smeriți, modești.
A câștigat meciuri fără sponsori.
A promovat România fără pretenții.
A supraviețuit unui lagăr fără să-și piardă umanitatea.
A fost România secretă. România care n-a cerut nimic, dar a dat totul.
Și în momentele în care simți că viața e prea grea… Amintește-ți de omul care-a jucat același punct timp de 2 ore și 15 minute. Și care-a rezistat unei lumi în care viața nu se mai întorcea niciodată.
