Fata din Dulap: Povestea reală a unei evreice salvate din Holocaust, chiar sub nasul naziștilor – Cluj, 1944

O adolescentă evreică, un dulap și un pastor luteran curajos. Povestea incredibilă a unei vieți salvate la Cluj, în mijlocul Holocaustului.

Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!

Azi avem un story senzațional! Povestea tulburătoare a unei fete evreice care a stat mai multe săptămâni ascunsă într-un dulap! De ce? Aflați mai jos!

Dar înainte…

MULȚUMIRI DIN SUFLET! N-am crezut că, în doar o lună, vom ajunge la cifrele astea. Am sperat că ce vom crea să fie apreciat, știam ce putem pune pe masă, dar recunoaștem că ne-ați copleșit cu susținerea voastră! Vă suntem recunoscători tuturor, ne înclinăm! Și vă promitem că vom păstra calitatea materialelor cu care deja v-am obișnuit! Ba mai mult, o vom duce și mai sus! Că excelența nu are limite!

Iar acum… pregătiți-vă, că asta e grea de tot! Și ca poveste, și ca apăsare pe suflet.

Fata din dulap – când istoria respiră încet, cu teamă

Anul e 1944. Suntem în Cluj-Napoca, în plină prigoană antisemită. Imaginează-ți o adolescentă în jur de 15 ani. E ascunsă într-un dulap. E evreică. E speriată. Fiecare celulă din corpul ei e racordată la vibrația fricii. Până și banala respirație e făcută cu grijă. Cu o teamă paralizantă. Pentru că orice sunet ar putea-o duce în ghetou, apoi într-un lagăr nazist, apoi... Inspiră încet. Expiră încet. Ar putea fi ultima dată când o face.

Numele ei e Anna Kádár și e fiica directorului Teatrului Maghiar din Cluj.

Cum a ajuns în dulap?

Într-o noapte de razii și arestări ale evreilor, părinții ei au fost ridicați. Fratele ei a reușit să se salveze, fugind la niște rude la țară, iar ea era la teatru cu o prietenă. Fix în seara aia.

Cine era prietena cu care era la teatru? Margit, fiica pastorului luteran Járosi Andor, despre care vom afla mai jos că a fost un înger într-o lume de demoni.

Când fetele s-au întors de la teatru, au aflat ce s-a întâmplat, iar familia Járosi a decis pe moment, fără ezitare, s-o ascundă pe Anna. Asta în ciuda legilor care pedepseau cu moartea adăpostirea unui evreu.

Nu doar că au ascuns-o, dar au tratat-o ca pe fiica lor. Au stabilit o regulă strictă: Anna nu avea voie să se apropie de ferestre, ca să nu fie văzută. Fereastrele prin care intra lumina puteau aduce întunericul morții.

Și dacă riscul nu era suficient de mare, familia Járosi l-a dus la extrem. În timpul bombardamentelor aeriene asupra Clujului, aceștia au preferat să rămână în casă, ca să n-o lase singură pe Anna, în loc să meargă într-un buncăr. Ziceți și voi, se mai fac astfel de oameni?

Se poate și mai rău? Da. FIX în casa parohială a părintelui Járosi au fost încartiruiți niște soldați naziști!

Nu știu dacă noi, în lumea de azi, ne putem imagina gravitatea situației de atunci. Niște soldați naziști în casa unui pastor luteran, casă în care se ascundea o fetiță evreică. Prada în aceeași casă cu prădătorii. Și doar când citești asta, te ia cu fiori.

Și așa a ajuns Anna în dulap. Doar ea cu frica. În timpul zilei, când soldații plecau în misiune, ieșea din dulap, iar când se întorceau, intra la loc. Îi simțiți groaza? Că eu da. O simt până în străfundul ființei mele și nu pot să-mi imaginez ce-a fost în sufletul acelei fete. Singură. Într-un dulap. În fiecare zi. Știind că între ea și moarte e doar o bucată de lemn.

Și a tot ținut-o așa mai multe săptămâni, până familia Járosi a reușit s-o scoată pe ascuns din casă și au aranjat, printr-o rețea de clerici, să iasă clandestin din țară. Așa a ajuns la Budapesta și s-a salvat.

O viață salvată împotriva destinului. Dar asta e frumos la viață: găsește tot timpul căi să ne surprindă. Prin oameni.

Aveți mai jos varianta video a poveștii. E curtea casei unde s-a întâmplat povestea. E un clip special, pentru că nu prea există acces în curtea episcopiei evanghelice de pe strada 21 Decembrie din Cluj-Napoca. Deci, a fost, am putea spune, o minune că am reușit să intrăm și să filmăm! Că așa lucrează Dumnezeu: a salvat-o pe Anna și ne-a ajutat și pe noi să intrăm, să-i spunem povestea.

Cluj, 1944. Când moartea s-a mutat cu chirie în ghetou

Primăvara lui ’44 n-a venit cu ghiocei la Cluj. A venit cu cizme grele. Hitler tocmai ocupase Ungaria, iar regimul horthyst – deja instalat în Transilvania de Nord – a intrat în modulul final de execuție.

S-a dat ordin. Fără tam-tam, fără preaviz. Evreii trebuiau „strânși”.

Ghetoul s-a ridicat în cartierul Iris, în colonia fabricii de cărămidă. Fără apă, cu hrană cât să nu se moară, fără speranță. Acolo au fost înghesuiți circa 16.000 de oameni, adunați cu brutalitate din tot orașul și din satele din jur. Fiecărui suflet i-a revenit, în medie, 2 m². Pe vremea aia, metrul pătrat din Cluj nu costa mii de euro, ci vieți.

Apoi, între 25 mai și 6 iunie 1944, oamenii de aici au fost băgați în șase trenuri ale morții, cu bilet doar dus spre o destinație finală: Auschwitz.

Foto via

Și poate partea cea mai dureroasă nu a fost că s-a întâmplat. Ci că s-a întâmplat și cu sprijin local. O administrație care a semnat. O poliție care a dus ordinele până la capăt. Astea sunt faptele. Dacă putem să-i judecăm sau nu, nu cred că e treaba noastră. În orice context istoric, tot timpul au fost oameni care au ales căi diferite. Alegeri cu care au trebuit să învețe să trăiască. Sau nu.

Totuși, nu toți au ales să rămână pasivi. Unul dintre cei care n-au acceptat sabia de deasupra capului se numea Járosi Andor.

Cine a fost Járosi Andor – un om care n-a stat cu mâinile în sân, nici nu s-a spălat pe ele

Pastor luteran. Teolog. Profesor. Om de cuvânt și om de fapte. Născut în 1899, într-o lume care încă mai credea în decență, Járosi a fost genul de om care nu doar predica despre bine. Îl practica.

Foto via

În 1926 devine pastorul comunității evanghelice maghiare din Cluj, iar în anii ‘30 - ‘40 a denunțat ideologia fascistă și a promovat fraternitatea creștină între oameni de orice origine. Parcă se „antrena” pentru ce avea să urmeze.

Avea o Biblie în mână, dar inima îi bătea pentru toți. Inclusiv – și mai ales – pentru cei pe care alții voiau să-i extermine.

În loc să închidă ochii, a deschis ușa casei. În loc să întoarcă spatele, a întins o mână.

N-a fost un erou în sens hollywoodian. N-a avut mantie, ci sutană. Și a știut că, dacă taci, ești parte din problemă. Iar el n-a vrut să fie complice.

Rețeaua invizibilă: botezuri false, pereți cu secrete, duminici de salvare

Járosi n-a fost doar un pastor. A fost un arhitect al salvării.

• A emis certificate de botez false pentru evrei, ca să-i scape de deportare. Unele au fost botezuri simbolice, altele doar pe hârtie, dar toate cu același scop: viață. A făcut acest lucru fără a insista ca aceștia să se și convertească real la luteranism, dacă nu doreau. Cine poate înțelege așa ceva, într-o lume în care fiecare crede că religia lui e „aia bună”?

• În afară de Anna, pastorul Járosi a ascuns și alți evrei în casa parohială, chiar sub nasul celor care i-ar fi executat. În aceeași casă în care, la un moment dat, au fost încartiruiți soldați naziști. Te-ai gândit vreodată cum e să-i oferi ceai unui soldat care, dacă ar fi urcat un etaj, ar fi găsit o fată evreică ascunsă într-un dulap? Járosi a trăit asta. Fără să clipească. În plus, pastorul Járosi a făcut tot posibilul să ia legătura cu evreii închiși în ghetou și să-i ajute cu ce putea înainte de deportare – gesturi care i-au atras amenințări grave cu moartea din partea autorităților. Dar asta nu l-a oprit. Își vizita prietenii și enoriașii evrei care ajunseseră în situații disperate: mergea la spitalul-închisoare (acolo unde erau internați evreii bolnavi sub pază), la arestul Gestapo din Cluj, ba chiar și la ghetou, atât cât i s-a permis​. Le aducea mâncare, alinare sufletească și informații, încercând să le mențină speranța. De asemenea, și-a asumat voluntar datoria creștinească de a-i înmormânta pe evreii decedați în ghetou, organizând funeralii demne pentru aceștia, conform ritualului​. Pentru autorități erau doar niște numere. Pentru pastorul Járosi era misiunea divină de a le aduce un ultim omagiu.

Foto via

• A ținut predici cu mesaje curajoase, chiar înainte de deportări. Sub psalmii rostiți, se ascundea o evanghelie a curajului. Oamenii veneau la slujbă și plecau cu întrebări. Unii, și cu speranță. A fost avertizat că astfel de atitudini i-ar putea crea probleme, dar nu i-a păsat. „Față în față cu războiul, față în față cu problema evreiască, cu schimbările de ideologie, noi credem așa: La ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă se pierde chiar și o viață?”, parafraza pastorul Járosi un verset biblic. În 27 aprilie 1944, în timpul unei conferințe a bisericilor din Ungaria, în calitatea sa de secretar al adunării, a declarat răspicat că se opune deportării evreilor, ceea ce i-a atras furia autorităților de la Budapesta. Dar, din nou, nu s-a oprit. A trimis memorii și petiții către guvernul maghiar, prin care a denunțat tratamentul aplicat evreilor și a cerut demisia unor oficiali răspunzători. Toate acestea l-au adus sub supravegherea poliției și a serviciilor secrete, fiind convocat frecvent la interogatorii, iar vizitatorii îi erau monitorizați. Dar tot nu s-a oprit.

• A activat discret într-o rețea de clerici care ascundeau, ajutau, direcționau. Nu pentru glorie. Ci pentru că, pur și simplu, nu puteau sta deoparte.

Eliberarea care l-a condamnat

Vine toamna. La 11 octombrie 1944, armata roșie intră în Cluj și îl eliberează. Evreii rămași răsuflă ușurați. S-a sfârșit.

Dar nu și pentru pastorul Járosi.

Autoritățile sovietice au pornit propria epurare: 5.000 de civili (intelectuali, preoți, profesori, medici, funcționari, dar și simpli cetățeni), în principal maghiari și germani, au fost ridicați aleator de pe străzi, din case și de la locurile de muncă și deportați în lagăre de muncă din URSS. Printre ei, pastorul Járosi.

Moare în lagărul de la Magnitogorsk, în decembrie 1944, la câteva luni după ce salvase zeci, poate sute, de vieți.

Clujul scapă de un criminal tăcut. Și își pierde cel mai curajos cetățean.

Când nu strigi, dar salvezi

Pentru zeci de ani, numele lui a fost rostit doar în șoaptă. Regimul comunist avea oroare de eroi morali, mai ales de cei pe care ei îi trimisese să moară. Așa că tăcerea a ținut loc de comemorare.

Doar biserica lui l-a păstrat viu. Și cei pe care i-a salvat. Și fiica lui, Margit – martoră și moștenitoare a unei vieți care s-a confundat cu miracolul.

Abia după 1989, România a început să-și amintească. Încet, stângaci, dar sincer.
În 1999, cu sprijinul istoricului clujean Lőwy Dániel, statul Israel l-a declarat pe Járosi Drept între Popoare, cea mai înaltă distincție acordată ne-evreilor care au salvat evrei în timpul Holocaustului.

În același an, la Cluj s-a realizat un film documentar despre viața lui. Iar în 2015, Ungaria l-a cinstit cu filmul „Cselekvő hit” – Credință activă – la care a contribuit chiar fiica lui.

În Clujul de azi, figura lui nu mai e ascunsă într-un dulap. E pe zidul Bisericii Evanghelice-Lutherane din centrul orașului, lângă bustul poetului și prietenului său, Reményik Sándor. Chipul lui e în relief. Povestea lui – în adâncimea memoriei colective.

Tot în Cluj, o placă memorială amintește de cei 5.000 de clujeni deportați în URSS în ’44. Printre ei – și pastorul care a ales să fie om, când oamenii nu mai aveau voie să fie oameni.

Azi e numit „Wallenberg de pe Someș”. Nu pentru că ar fi căutat gloria, ci pentru că a fost exact ce trebuie să fie un om: lumină într-un tunel fără capăt.

Poate că nu ne vom aminti toate numele victimelor. Dar casa parohială din centrul Clujului ne amintește că acolo s-au salvat vieți. Casă în care s-a aflat și dulapul în care s-a ascuns Anna.

Istoria din dulap

Există un Cluj care s-a ascuns. Care a tăcut. Și există un Cluj care a salvat.

Járosi Andor n-a făcut revoluție. N-a tras cu arma. A făcut ce puțini pot: a ales să nu fie laș.

Și a făcut-o într-un timp în care tăcerea era ușor de justificat. Doar că el n-a avut justificări. A avut conștiință.

Într-o lume de dulapuri închise, el a ales să deschidă unul. Și de acolo a ieșit nu doar o fată salvată, ci o lecție de umanitate.