Ijos
Nu mai căuta divinul în cer. Descoperă sensul învierii, al compasiunii și al iubirii trăite „jos”, în viața de zi cu zi
Toată viața ni s-a spus că Isus e undeva sus.
Deasupra noastră.
Sus, într-un cer pe care nu-l putem atinge.
Sus, într-un loc în care ajungi doar dacă „meriți”.
Și noi?
Noi jos.
Așteptând.
Rugându-ne.
Sperând că vom deveni suficient de buni ca să urcăm cu liftul și să ne întâlnim cu el.
Dar dacă am înțeles greșit direcția?
Dacă Isus nu e sus?
Dacă e… Ijos?
Pentru că, dacă ne uităm atent, tot ce a făcut Isus nu are nicio legătură cu „sus”.
Nu a stat pe tronuri.
Nu a cerut temple.
Nu s-a distanțat.
A coborât.
Printre oameni.
Printre imperfecți.
Printre… noi.
Și poate cea mai puternică imagine din creștinism nu e răstignirea.
E spălatul.
Isus spală picioarele discipolilor.
Spală păcate.
Spală vinovăție.
Spală rușine.
Spală frică.
Spală „vase”.
Pentru că, în creștinism, oamenii sunt „vasele Domnului”.
Și mi-a venit gândul ăsta: dacă Isus ar reveni azi pe Pământ, nu ar apărea într-o lumină divină, acompaniat de coruri de îngeri.
Nu.
Ar fi un om simplu, pe care îl cheamă Petre. Și ar fi angajat ca spălător de vase într-o bucătărie de restaurant de TIR-iști. Și toată ziua ar spăla vase și „vase”, ca pe o menire. Fără predici. Fără postări pe Instagram. Doar spălat de vase.
Nimeni nu l-ar observa. Avem probleme să ne observăm unii pe alții, d-apoi un spălător de vase dintr-o bucătărie sordidă.
Pentru că ne-am obișnuit să nu căutăm divinul jos.
Îl căutăm doar sus.
În predici.
În icoane.
În personaje mesianice.
În postări cu citate.
Dar nu în omul de lângă noi.
Nu în noi.
Și te invit să nu mai cauți mântuirea sus, ci să te uiți jos. La tine. La oameni.
Pentru că învierea nu e un eveniment care s-a întâmplat acum 2000 de ani.
E o alegere.
Din fiecare clipă.
Învierea se întâmplă de fiecare dată când alegi iubirea în locul fricii, bunătatea în locul răului, compasiunea în locul judecății.
Acolo învie.
Nu sus.
Ijos.
Dar apare o problemă.
Dacă Isus e Ijos, înseamnă că nu mai ai unde să te ascunzi.
Nu mai poți spune „Doamne, ajută-mă!”. Și să aștepți.
Pentru că ajutorul e deja aici. În tine. În noi.
În fiecare moment în care putem fi mai mult decât reacțiile noastre.
Și știu. E mai ușor să crezi într-un Dumnezeu de deasupra ta decât în Dumnezeul din tine. Un Dumnezeu care te iubește necondiționat, indiferent ce alegi. Dar trebuie să alegi. Nu Dumnezeu. TU.
Și poate că mesajul Paștelui nu e că cineva a murit și a înviat pentru noi.
Ci că noi putem muri în fața fricii și să înviem în iubire.
În fiecare moment.
Nu sus.
Ijos.