Mica Unire (1859): primul situationship din istoria României

Unirea Moldovei cu Țara Românească n-a fost o idilă. A fost haos, presiune și compromis. Află adevărul despre Mica Unire - primul situationship istoric.

De Răzvan Dragoș

Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!

La mulți ani de Mica Unire! Dar cât de uniți eram, de fapt, când s-a înfăptuit?

Nu prea eram.

24 ianuarie. Hora Unirii. Discursuri de politicieni. Parade. Steaguri. Tot tacâmul aferent. Dar ce sărbătorim, de fapt? Dacă dăm volumul mai încet la fanfară și ne uităm lucid înapoi, Mica Unire nu a arătat deloc ca o poveste de dragoste între două Principate. A arătat, mai degrabă, ca o relație începută din calcul, presiune externă și haos. In a relationship, but it’s complicated, cum ar veni. Sau un situationship, ca să folosesc limbajul modern.

„Nu suntem împreună, dar nici despărțiți”

În relațiile moderne există un termen care spune tot, fără să spună nimic: situationship. Adică, nu sunteți oficial împreună, dar nici separați. Nu vă mutați lucrurile unii la alții, dar nici nu vă mai vedeți cu alții. Sau vă mai vedeți, nu se știe. Nu e iubire, dar nici indiferență. E… complicat.

Exact așa arăta relația dintre Moldova și Țara Românească, în 1859.

Mica Unire n-a fost o nuntă națională. A fost o relație începută cu „hai să vedem ce iese”.

Moldova nu era pregătită pentru „pasul cel mare”

În manuale, Unirea apare ca o poveste de dragoste inevitabilă. În realitate, Moldova era partenerul care se gândea serios dacă nu cumva face o greșeală.

După 1856, ideea Unirii devine posibilă legal, dar în Moldova apare imediat întrebarea clasică din orice situationship: „Bun, dar eu ce câștig?”

Și răspunsul nu era deloc liniștitor.

„Dacă ne mutăm împreună, cine e șeful în relație?”

Pentru Moldova, Unirea ridica niște frici extrem de concrete:

• Iașiul era capitală, Bucureștiul urma să devină „centrul”

• Boierii moldoveni aveau funcții, influență, bani, și riscau să le piardă

• Unirea însemna centralizare și pierderea influenței și identității Moldovei sub Țara Românească

În traducere: „Dacă ne mutăm împreună, la cine sunt cheile? Cine plătește chiria? Cine ia deciziile importante?”

Mulți moldoveni vedeau Unirea ca pe o relație în care Țara Românească venea cu mai multă masă musculară politică.

Separatismul moldovenesc: „Hai să rămânem prieteni!”

Între 1856 și 1859, în Moldova apare o mișcare separatistă organizată, care cerea autonomia Moldovei. Nu erau „anti-români”, ci „anti-mutare împreună”.

Cum s-au organizat și ce cereau:

• respectarea strictă a Convenției de la Paris

• domn separat în Moldova

• foloseau presa vremii pentru a combate Unirea

• făceau lobby diplomatic pe lângă Imperiul Otoman și Austria pentru a opri Unirea

• prezentau Unirea ca un „abuz muntenesc”

Ziarele anti-unioniste din Iași publicau articole alarmiste despre „moartea Moldovei” prin Unire.

Pe românește: „Putem să ne vedem, dar fiecare la casa lui!”

Boierii moldoveni: „Nu e despre tine, e despre mine”

În orice situationship, există momentul în care unul dintre parteneri spune: „Nu sunt pregătit.”

În Moldova, „nu sunt pregătit” însemna:

• pierderea de funcții

• pierderea de influență

• pierderea de bani

• pierderea controlului local

O parte consistentă a boierimii moldovene se opune Unirii nu din ură, ci din autoconservare. Documentele arată clar că miza economică și politică era uriașă.

Idealurile sunt romantice. Puterea, nu.

Alegeri trucate: când relația începe prost

În 1857, alegerile pentru Divanul ad-hoc din Moldova au fost falsificate de tabăra anti-unionistă. Scandalul ajunge atât de mare, încât Marile Puteri cer reluarea alegerilor.

Dacă era un cuplu, s-ar fi tradus astfel: Moldova a umblat prin telefonul Unirii.

Deci, Unirea n-a trecut printr-un „da” senin. A trecut printr-o criză diplomatică internațională.

Cuza, varianta „hai să nu ne mai certăm”

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în ambele Principate nu a fost o declarație de dragoste. A fost un compromis disperat. Taberele erau atât de puse pe scandal, încât exista riscul real de blocaj total sau chiar conflict intern.

Cuza a fost:

• acceptabil pentru unioniști

• tolerabil pentru anti-unioniști

• suficient de „nepericulos” pentru Marile Puteri

Cu alte cuvinte: „Hai să-l alegem pe ăsta, că altfel ne despărțim definitiv!”

După Unire: relația devine oficială, dar tensiunile rămân

După 1859, Moldova descoperă rapid că temerile nu erau imaginație:

• capitala se mută la București

• Iașiul își pierde influența

• instituțiile se centralizează

• elitele moldovene sunt marginalizate

Așa că, Moldova se revoltă: proteste împotriva centralizării, manifestații în stradă la Iași, nemulțumiri față de mutarea instituțiilor, sentiment clar de marginalizare. Separatismul moldovenesc nu dispare peste noapte. Mocnește ani buni.

Exact ca într-un situationship oficializat: „Suntem împreună, dar parcă nu e bine.”

Deci, cât de uniți eram, de fapt?

Realitatea documentată istoric nu poate fi negată:

• Unirea n-a fost unanim dorită

• Moldova a fost profund divizată

• Alegerea lui Cuza a fost un compromis

• Poporul n-a decis masiv

• Elita a orchestrat procesul

Dragostea a venit mult mai târziu. Pentru că Mica Unire n-a fost o poveste de iubire. A fost un situationship istoric, care, cu toate imperfecțiunile lui, a devenit, în timp, o relație adevărată.

Și poate că asta e lecția reală: România nu s-a născut din armonie. S-a născut din negocieri incomode și oameni care au zis: „Nu e ideal, dar e mai bine decât singuri.”