Operațiunea „Olimpicul”. Cum au încercat rușii să-l răpească pe Nicușor Dan și au eșuat lamentabil

Rușii au încercat să-l răpească pe Nicușor Dan chiar în prima zi din an. Ce a urmat? Un eșec istoric.

De Răzvan Dragoș

De la învestirea de pe 26 mai 2025, agenții SVR (Serviciul de Informații Externe al Rusiei) au început să-l fileze pe noul președinte al României, Nicușor Dan. Adunau informații pentru operațiunea specială „Olimpicul”.

A fost un șoc pentru ruși că Dan și familia lui au rămas în chirie și nu s-au mutat la Cotroceni: „Ce nătâng e ăsta, nu știe ce-nseamnă să fii oligarh!” (agenții secreți ruși mai folosesc în limbajul lor codificat cuvinte gen „nătâng”, ca să inducă în eroare.)

La o primă analiză, operațiunea părea mai ușoară: una e să extragi un om dintr-un Palat, alta dintr-o casă de om normal. Pentru că, da, rușii voiau să-l răpească pe Nicușor Dan, să răstoarne conducerea de la București și să-l instaureze pe Călin Georgescu. Cum plănuiseră, doar că nu anticipaseră că românii sunt chiar atât de haotici. Mai haotici decât orice altă nație din Europa. „Bă, nu mai pot cu ăștia!” a tunat Putin într-o ședință și a aruncat un general pe geam, din reflex.

„Zici că nu-i președinte: duce copiii la grădiniță și la școală, face piața, ajută bătrâne cu plasele, vorbește cu vecinii. E păzit de câțiva obosiți din ăia de la SPP. O să fie un fleac extragerea!”, se arăta într-un raport al SVR.

Operațiunea urma să aibă loc în seara zilei de 1 ianuarie 2026, că „românii beau ca rușii de Revelion, sigur o să fie mahmuri și o să zacă în pat toată ziua”, mai arăta raportul. Planul nu era complicat deloc, iar din el se vede cam ce părere au rușii despre noi: trupele speciale rusești urmau să trimită la înaintare niște copii cu sorcova la ușa lui Nicușor Dan; când se deschide ușa, pac!, intră în casă, anihilează rapid agenții SPP și îl răpesc pe Nicușor Dan cu tot cu familie. Simplu ca bună ziua!

O ninsoare ca-n povești cădea peste București în seara operațiunii. Mirosea a iarnă combinată cu mahmureală. Niciun om pe stradă. Era decorul perfect.

Copiii români, plătiți bine, trimiși la înaintare cu sorcova, sună la ușa prezidențială. O dată. De două ori. De trei ori. Nu răspunde nimeni. „Bă, ăștia nu-s acasă?” se aude pe comunicațiile trupelor speciale rusești. „Răbdare, îs praf.” (așa vorbesc trupele speciale rusești, ca să se integreze în peisaj și să nu dea de bănuit.) La a patra sonerie, un agent SPP deschide ușa și copiii încep: „Sorcova, vesela/Să trăiți, să-mbătrâniți/Ca un măr, ca un păr/Ca un fir de trandafir (tot timpul m-am întrebat dacă se referă la floare sau la cârnaț)/Tare ca piatra/Iute ca săgeata/Tare ca fierul/Iute ca oțelul (îmi scapă de ce e iute oțelul, dar nu ne punem cu folclorul)/La anul și la mulți ani!”

Agentul SPP e înduioșat până la lacrimi și nu observă comando-ul rusesc care se apropie din spate. Exact pe ce mizaseră rușii: duioșia copiilor și incompetență românească.

SPP-istul e anihilat rapid, dintr-o lovitură, rușii năvălesc în casă, îi execută repede și pe ceilalți SPP-iști și încep să-l caute pe Nicușor Dan. Ajung în fața dormitorului prezidențial, deschid ușa și văd o scenă desprinsă parcă dintr-un film suprarealist: Mirabela, soția președintelui, îmbrăcată într-un negligee, era întinsă pe pat și îl sorbea din priviri pe președintele României, îmbrăcat într-o pijama de spital, care îi explica, cu patos, la o tablă, o problemă de matematică. În toată existența Serviciului de Informații Externe al Rusiei nu s-a mai pomenit așa ceva!

„Mâinile sus! Am venit să vă răpim!” strigă, într-o română stâlcită, unul dintre soldații ruși.

Nicușor Dan îi privește cu o blândețe inumană, lasă creta jos și spune, cu un calm pe care rușii nu-l văzuseră nici la cei mai antrenați agenți străini:

„Domnilor, mă duc unde vreți dumneavoastră, dar nu înainte de a termina această demonstrație. Vă rog să luați loc.”

Ceva miraculos s-a întâmplat în acel moment. Niște matahale de ruși, antrenați ani de zile în condițiile dure ale trupelor speciale, au fost dezarmați de pacea prezidențială imperturbabilă. Ca niște mielușei, s-au așezat pe podea și au început să-l soarbă din priviri pe Nicușor Dan, mai ceva ca soția lui. Inexplicabil și de neconceput pentru niște minți atât de tari, rușii erau vrăjiți de lentoarea poetică cu care Nicușor Dan făcea demonstrația, chiar dacă nu înțelegeau nimic. Timpul s-a oprit. Erau doar ei și Nicușor. Îl priveau cu adorație. Erau într-o transă hipnotică. În corpurile lor se petreceau niște reacții chimice pe care nu le-au mai simțit niciodată. Cu fiecare clipă care trecea, simțeau că se îndrăgostesc și mai tare de Nicușor Dan. Voiau să-l inunde cu iubirea lor. Să-l devoreze. Ca în „Parfumul” lui Patrick Süskind.

După o oră de beție emoțională, rușii erau lați pe podeaua dormitorului.

Nicușor Dan încă explica la tablă.

Mirabela adormise.

„Cred că am abordat greșit problema…” își spune președintele.

Și așa a eșuat operațiunea „Olimpicul”, care va rămâne în istorie ca cea mai mare rușine a Rusiei.