Ardea o casă. Statul și-a făcut datoria.
Un pompier voluntar din Galați a fost amendat și lăsat fără permis în drum spre un incendiu. Casa a fost stinsă de localnici, statul a fost stins de proceduri
Arde o casă într-un sat din Galați. La propriu. Foc, fum, sunat la 112.
Dispeceratul trimite un pompier voluntar.
Mașina pleacă. Girofar, sirenă, tot tacâmul.
Cam în același timp pornește și un echipaj de poliție.
Două instituții ale statului s-au urcat în mașini și au pornit spre același eveniment.
Urmau să se ciocnească Titanii.
Dealul justiției
Suntem la țară, drumul e îngust. Genul de drum pe care, dacă te întâlnești cu cineva, negociezi existențial. Și, surpriză!, cele două instituții ale statului camuflate în mașini s-au întâlnit!
În vârful unui deal, mașina poliției intră în depășire și oprește mașina de pompieri.
Pompierul spune că s-a tras din drum cât a putut.
Polițistul spune că nu i s-a acordat prioritate.
În tot acest timp, casa ardea. Două instituții ale statului stăteau la povești în vârf de deal, în timp ce o casă ardea.
Aceeași urgență, dar procedura era mai urgentă
Constatare: pompierul nu a respectat semnalele luminoase ale poliției, suspiciune de dispozitive luminoase neconforme pe mașina de pompieri.
Verdict pe loc: 3.000 de lei amendă și permisul suspendat.
Casa continua să ardă disciplinat. Un sfert de oră au stat la povești cele două instituții ale statului, în timp ce casa continua să ardă.
Până la urmă, focul a fost stins de localnici. Statul a fost stins de proceduri.
Polițistul e cercetat disciplinar și se pare că nu e la prima abatere. Nu știm ce vor dezvălui anchetele. Știm doar atât: în România, uneori, e mai important să ai dreptate decât să salvezi niște vieți.
Localnicii au stins casa. Instituțiile statului au completat formulare.
Pentru câteva minute perfecte, România a demonstrat că poate face două lucruri simultan: să stingă un incendiu și să aprindă unul nou.




Kafka
Noroc că cel care a stins incendiul a fost pe fază. Kafka cred că ar fi învățat din ”exemplele” astea. Cam multe!