De la Căpitan la Suveran: Cum a fost România vrăjită de extremism, din trecut până azi

O scurtă istorie (incompletă) a relației istorice dintre România și extremism

Știi ce e fascinant la români? Că au talentul de a pica dintr-o extremă în alta, ca un bețiv care încearcă să meargă drept pe trotuar. De la naționalism fanatic la comunism feroce, de la lideri mesianici la conspiraționiști cu steaguri pe umăr, România are o istorie de dragoste toxică cu extremismul. Ne-am dezvirginat extrem(ist) de rapid și, de atunci, ne tot recombinăm cu extremismul, ca într-o poveste traumatică de toată frumusețea.

De ce România și extremismul au o relație toxică?

Nu e nimic nou la ce se întâmplă azi. E doar o relație reîmpachetată în funcție de epocă și de câți oameni cred ce văd pe TikTok sau citesc pe Facebook.

Azi avem suveraniștii, care ne explică doct cum UE vrea să ne fure glia strămoșească și cum Bill Gates ne controlează prin antene 5G. Bietu’ Bill, de-ar ști câtă carne i-au băgat în frigider multe gospodine române. Măcar de i-o găteau…

De la naționalismul interbelic la comunismul stalinist și până la suveraniștii de azi, istoria noastră e un mix de paranoia, cult al liderului și nostalgie după o epocă de aur care, surpriză!, nu a existat. E posibil să-mi sară niște nostalgici în cap, dar mi-o asum: nu poți numi DE AUR o epocă plină de crime, torturi, foame, frig și persecuție. O putem maxim numi epoca de plumb, dar nicidecum de aur.

Când a început această poveste de „dragoste”?

Bun, hai să facem un tur de forță prin relația istorică dintre România și extremism.

Păi, dacă ne uităm bine, România s-a băgat destul de rapid în pat cu extremismul. Nici măcar n-a scos-o la un suc, și ea, hop!, în pat cu el! S-a grăbit ca fata mare la măritat cu agresorul. Săraca Românie, ce tipare nasoale are, numa’ agresori de diferite tipuri atrage. Nu poate avea și ea o relație normală, sănătoasă, cu un băiat bun, „de casă”. Se combină numa’ cu agresori medievali, cu băieți frumoși care o vrăjesc doar ca să se bage în patul ei, cu inculți, cu foști toxici comuniști, cu bețivi sau muți.

Dacă ne gândim că, în Evul Mediu, nu (re)inventaseră ăștia conceptul de democrație, putem spune că Țările române și-au tras-o cu extremismul, sub diverse forme, de la o vârstă foarte fragedă. Așa era peste tot în Europa: cei mulți, asupriți de cei puțini și puternici. Deci, am fost pe trendul medieval continental. Măcar am fost și noi early adopteri la ceva. Ceva nasol, dar, totuși, CEVA!

Cele mai toxice relații ale României cu extremismul

A.C. Cuza și ideile conspiraționiste

Printre primii amanți extremiști „moderni” ai României a fost A.C. Cuza, un politician antisemit cu prea mult timp liber, care, prin 1890, a început să împingă idei care azi ar face senzație pe grupurile de conspiraționiști.

Codreanu și Mișcarea Legionară

Dar amantul extremist care i-a tras-o cel mai bine României, până în acel moment, a fost Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, băiatul de AUR (înțelegeți ce am făcut aici) al mișcărilor naționaliste interbelice, care credea că România poate fi salvată prin credință, disciplină și execuții random. Vă sună cunoscut? Minus execuțiile, dar istoria ne-a învățat că NIMIC nu e imposibil!

Dacă ar fi trăit azi, Codreanu ar fi fost influencerul perfect pentru conspiraționiștii de pe TikTok. Ar fi fost festival pe câte un live de-ale lui Codreanu! L-ar fi umplut micuții de trandafiri, diamante și ce se mai dă!

Apoi, Garda de Fier era, practic, o sectă politico-religioasă, cu uniforme, jurăminte și multă violență. Băieții ăștia au reușit să fie atât de „buni” în ceea ce făceau, încât și naziștii s-au uitat la ei cu sprânceana ridicată.

Carol al II-lea și dictatura regală

Când România părea că își revine după o nouă decepție în „dragoste”, a venit Carol al II-lea și i-a zis: „Ce faci, Românico? Singurică, singurică? Vrei să guști puțină dictatură regală!” Iar România a zis: „Da, sigur! Ia-mă toată, Carole!”

Astfel, în 1938, Carol al II-lea și-a tras puteri absolute și a început să i-o tragă bine de tot României: și-a scos adversarii din joc și a făcut un regim pe gustul lui, că, de fapt, era singur în relație. Și dacă te gândești că măcar a fost un amant elegant, te înșeli – a condus țara mai haotic decât un taximetrist care circulă fără GPS.

Antonescu și fascismul românesc

După ce a scăpat de Carol, România n-a avut timp să-și vindece rănile, că a dat peste Ion Antonescu, un militar convins că o poate salva cu o mână de fier. Numa’ peste amanți din ăștia cu complexul salvatorului a dat biata Românie.

Antonescu a intrat în combinație cu Garda de Fier, dar în mai puțin de un an a zis „băieți, sunteți prea mult și pentru mine” și i-a băgat la pușcărie. Antonescu a fost printre cei mai nocivi amanți pe care i-a avut România, din principalul motiv că a pângărit-o cu marea traumă a Holocaustului. Să fii a doua țară, după Germania nazistă, la exterminat „rasele inferioare” e o pată pe care n-o vom putea spăla niciodată de pe rochia României! Dar, cumva, România a scăpat și de Antonescu, doar ca să…

Comunismul – cea mai lungă relație toxică

Când credea că nimic mai rău nu i se putea întâmpla, România a dat peste niște amanți perverși, de cursă lungă. Gheorghiu-Dej și Ceaușescu au reușit performanța să combine dictatura cu paranoia, s-o închidă în casă pe săraca Românie și s-o transforme într-o imensă pușcărie economică, în care s-a persecutat, s-a torturat, s-a omorât, s-a murit de foame și de frig.

Ceaușescu a fost un amant nonconformist. Un mix bizar între Stalin și Codreanu – a băgat propagandă comunistă la greu, dar cu un strat gros de naționalism. A vrut-o pe România doar pentru el! A ținut cu dinții de ideea că România trebuie să fie „suverană”, dar în loc să fie un amant-model, a distrus-o pe biata Românie și a lăsat-o cu traume adânci, trans-generaționale.

Apoi, în '89, când a căzut regimul, România era atât de praf, încât a dezvoltat un sindrom Stockholm care s-a manifestat printr-o nostalgie pe care o simțim până în ziua de azi. Peste 40 de ani de relație n-au cum să nu lase urme!

Iliescu și Vadim Tudor, amanții care au dus relația toxică mai departe

Iliescu și Vadim Tudor au fost, practic, amanții în care s-au reîncarnat Ceaușescu și Codreanu, dar într-o variantă mai soft, democratică.

Ion Iliescu, extrem de pervers, a vrăjit-o pe România că el nu e comunist și i-a promis câte-n lună și-n stele! I-a zis că îi construiește o „democrație originală”, de o să crape tot Vestul de ciudă! Și am văzut ce bună a fost „democrația” asta: România nu și-a revenit nici după 35 de ani de relație!

Iar Corneliu Vadim Tudor a fost amantul ăla care te face din vorbe, combinând naționalismul isteric cu poezii și scandaluri live. Dar, spre deosebire de extremistul tipic, a fost un om de o inteligență, de o cultură cum n-a mai văzut România până atunci! Nu e de mirare că i-a picat în plasă, băieții deștepți au priză la femei.

În 2000, după 10 ani de „democrație originală”, am avut paradoxul suprem: Vadim și Iliescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale! Da, România a trebuit să aleagă între amantul comunist și cel extremist! Doamne, câte mai poate îndura fata asta! L-a ales pe Iliescu, că, după cum spuneam, era nostalgică după cei 40 de ani de relație cu comunismul.

România, prada unor noi amanți extremiști?

Fast-forward în zilele noastre, și avem niște amanți nou-nouți, gata să profite, din nou, de biata Românie. Cu aceleași vrăjeli de la începutul relației cu extremismul, dar reîmpachetate frumos, să-i placă României din 2020-2025. Călin Georgescu, George Simion, Diana Șoșoacă și compania sunt doar alți vrăjitori care profită că România e proastă, uită și se bagă rapid într-o nouă relație!

I-au șoptit în ureche vorbe dulci: UE e rea, Rusia nu e chiar atât de rea, toți vor să ne subjuge, trebuie să fim noi, aici, cu ale noastre, să ne închidem, să-i respingem pe străini. Și au fost atât de perverși, încât au vrăjit-o pe Facebook și pe TikTok, de România e gata-gata să cedeze, ca femeile alea care trimit bani unor soldați închipuiți sau unora care se dau vedete. E celebru cazul unei chinezoaice care i-a trimis o tonă de bani unuia care i-a scris pe Facebook că e blocat pe Stația Spațială Internațională și nu are bani să se întoarcă pe Pământ. Așa și România: e atât de vrăjită de vorbele ăstora, încât e gata să le trimită bani pentru partida de sex!

Călin Georgescu a fost atât de subtil, încât a reușit iar s-o fraierească pe România că e salvatorul ei, dar, până la urmă, nu i-a ieșit.

Dacă le ascultați tuturor discursurile, veți descoperi aceleași replici de agățat ca ale lui Codreanu sau Ceaușescu, dar livrate frumos, pentru România emancipată din 2025. Același tip de agresor, aceeași victimă.

România va învăța vreodată din greșeli?

Și uite așa, România continuă să se arunce în brațele extremismului, ca o adolescentă care nu învață nimic din fostele relații toxice. Iar dacă analizăm, România are niște tipologii de care se îndrăgostește: băiatul frumos, în port popular, militarul, masculul umil, pornit de jos, care se ridică și salvează patria. Oricine se folosește de tipologiile astea, sau le combină cu altele, are șanse s-o vrăjească din nou pe România!

Poate că am vrea să credem că suntem mai deștepți acum, că suntem mai informați, că ne pricepem să alegem ce e mai bine pentru noi. Dar adevărul e că, dacă ne punem la un pahar de vin cu istoria, ne vom da seama că avem aceleași tipare ca acum 100 de ani!

De fiecare dată când i se promite „mântuirea”, „ridicarea neamului”, „răzbunarea împotriva dușmanilor interni și externi”, România pune botul la fel, ca și cum n-ar fi avut toate experiențele traumatice din trecut! Iar acum, în 2025, cu suveraniștii urlând conspirații din toți bojocii, România e la un pas să pună botul DIN NOU!

Și atunci, întrebarea e: cât de mult îi place, de fapt, României relația asta cu extremismul? Oare chiar își doreste un partener „stabil”, democratic, rezonabil? Sau o excită adrenalina periculoasă a unuia care îi promite că doar el o poate salva?

Învață, în sfârșit, România să nu mai cadă pradă vrăjelilor politice extremiste? Sau se lasă sedusă, din nou, de vorbe goale și se trezește într-o relație cu un alt dictator?

Asta depinde de noi. Dar, având în vedere istoricul relațiilor noastre, nu mi-aș pune banii pe „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Tu ce crezi? România alege conștient sau istoria se repetă?