Să stăm liniștiți, n-o să ne atace nici rușii, nici nimeni. Avem o armă deloc secretă, cu care îi spargem pe toți: inconștiența.
Săptămâna trecută, le-am avut pe cele două turiste care au scos din mare o dronă încărcată cu explozibil. Au luat-o frumos de aripioare și au cărat-o cinci metri, că ce se și poate întâmpla? Româncele sunt niște amazoane: pot face ciorbă și scandal din nimic, iar, dacă e nevoie, fac față cu mâinile goale arsenalului militar. Putin? Să îndrăznească să vină încoace, că îi rupem coloana pă genunchi!
Săptămâna asta îl avem pe acest gladiator:
E vorba de viceprimarul comunei Vama, din județul Satu Mare. Niște muncitori au găsit un obuz pe un șantier, iar jupânu’ nostru a zis că n-are rost să se complice cu 112 și alte mizerii. Așa că a luat obuzul, s-a urcat pe scuter și a defilat cu el prin localitate, până la secția de poliție.
Că, din nou, ce se și poate întâmpla? Doar n-o fi inconștient obuzul să explodeze chiar acum, după ce a stat zeci de ani îngropat.
Polițiștilor le-a picat fața când viceprimarul le-a pus obuzul pe masă, scenă la care, sătmărean fiind, aș fi dat orice să asist. Proudly representing! Într-un final, cei de la ISU Satu Mare au preluat proiectilul și urmează să fie neutralizat.
Deci, chill, surioarelor și frățiorilor, că nu îndrăznește nimeni să ne atace.
„Romanians? NO FUCKING WAY! They fight bombs with their hands!”


