O femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, într-o valiză, în râul Olt. Al 27-lea femicid din 2026. Anchetatorii au confirmat moartea violentă. Un bărbat de 30 de ani e căutat pentru omor.
O nouă tragedie care a șocat societatea. Ne îngrozim, ne indignăm, dar vom trece repede la următoarea știre, la următorul scandal, cum am făcut de atâtea ori. Dar haideți să ne punem, încă o dată, oglinda în față și să vedem România în care s-a întâmplat asta. Pentru că cifrele care urmează spun foarte multe despre noi, ca societate.
Doar în primele 8 luni ale anului, da? Astea sunt toate victimele violenței domestice, nu doar femeile.
Dar când le întrebăm pe femei, ce aflăm? Potrivit datelor europene, aproape jumătate dintre femeile din România care au avut un partener au trecut, de-a lungul vieții, prin violență psihologică, fizică sau sexuală din partea unui partener.
După cum se vede, nu e vorba doar de niște sate uitate de lume, ca să se simtă bine oamenii „civilizați” de la oraș. 46,2% în mediul urban. 35,8% femei cu studii superioare. Aparent, pumnul nu ține cont de diplomă, nici de adresa de la complexul rezidențial.
„Bine, dar să meargă la poliție!”
Da, și după?
Un ordin ar trebui să fie începutul protecției, nu sfârșitul intervenției. „Gata, fată, noi, ca stat, ne-am făcut treaba, ne-am spălat pe mâini, te descurci tu cum poți cu nebunul.”
Ieșim din casă, mergem la serviciu.
Da, domnii mei, și „glumițele nevinovate” pe care le faceți la job sunt hărțuire.
Și acum vine întrebarea aia care ar trebui să ne dea cu jenă: cât din controlul asupra unei femei ni se pare normal?
Banii ei, prietenii ei, permisiunea lui. Asta ce căcat mai e? Grijă? Iubire? Tradiție? Lipsa educației? Cred că ultima, plus niște terapie.
Și acum țineți-vă bine! Același studiu arată că:
Mai uitați-vă o dată la cifrele de mai sus și gândiți-vă la toți ăia care spun că „și-a căutat-o”. Țara în care victima o fi făcut și ea ceva. Pentru unii, dacă o femeie intră într-o casă și-a lăsat dreptul de a spune „NU” la ușă.
Toate cifrele astea apar în rapoarte oficiale sau în studii. Câte or fi la modul real? Câte lacrimi nu ajung în rapoarte?
Nu spun că știm prin ce a trecut femeia găsită în Olt înainte de crimă, ancheta trebuie să stabilească asta. Dar despre atitudinile astea avem date. Despre violență avem date, despre hărțuire avem date, despre ordine încălcate avem date. Ce facem cu ele? Ne uităm la ele și zicem „Doamne-ajută să fie bine, ca să nu fie rău”? Că se pare că asta e politica statului român, în orice domeniu.
Agresorii răspund pentru faptele lor. Dacă răspund, că am văzut multe cazuri în care justiția a fost de partea lor. Instituțiile statului ar trebui să răspundă pentru protecție.
Iar noi, ca societate?
Noi răspundem pentru ce acceptăm, ce scuzăm și cui îi cerem să tacă. O femeie n-ar trebui să ajungă o știre îngrozitoare ca suferința ei să fie luată în serios.
Ai nevoie de ajutor? În pericol imediat, sună la 112. Pentru sprijin și îndrumare privind violența domestică: 0800 500 333, linia ANES, gratuită și disponibilă permanent.
