Iar „suntem proști”
Au venit rezultatele la testele PISA pe 2025. Suntem, din nou, pe ultimele locuri în UE. Citirea e în prăbușire, matematica e în cădere, științele sunt tot în jos. Și internetul, cum ne-am obișnuit, dă sentința instant, ca o cafea: „Suntem tot proști!”
Chiar suntem? Asta e cea mai comodă concluzie pe care o putem trage din scaunul confortabil de la birou sau de pe plajă. Pentru că îi face cumva vinovați tocmai pe cei care nu sunt: copiii care au fost testați.
Reality check: PISA NU e despre copii, ci spune ceva foarte neplăcut despre adulți. Și asta, ca de fie care dată când ne e pusă o oglindă în față, e mult mai greu de recunoscut.
Fișa de evaluare
Să vedem cât a luat țara, nu copiii. Astea sunt cifrele seci, fără procesiune funerară statistică:
Citire: 413, -16 față de 2022
Matematică: 419, -9
Științe: 425, -3
doar Bulgaria și Cipru sunt sub noi în UE
38,5% dintre elevii români sunt sub nivelul 2, în medie, la cele trei competențe
doar 4,8% ajung la nivelurile 5-6
Realitatea care nu dă bine în postările dramatice de pe facebook? A scăzut și media OECD. Deci nu, nu înaintează toată planeta, iar noi mergem cu spatele. Ce e îngrijorător, însă, e că la citire România pierde mai mult decât media OECD.
Astea sunt notele. Acum să vedem cine le-a luat.
Marea loterie românească
Luca are 15 ani. S-a născut într-o „familie bună” din București, i-au fost create toate condițiile să se dezvolte, e la o școală bună, face tot felul de activități pe lângă școală, merge la meditații. Are acces la toate resursele familiei și ale societății dintr-un oraș mare.
Vasilică are tot 15 ani. S-a născut în Fundu Moldovei, județul Suceava. Familie săracă, resurse puține, părinți care nu-i pot oferi mai mult, nici intelectual, nici material. Face, în fiecare zi, 6 kilometri până la școală și înapoi. Școala e o prioritate până e nevoie de Vasilică pe lângă casă sau la munci agricole. Atunci, școala trece în plan secund și Vasilică devine zilier pentru familie.
Pe evaluarea PISA, scrie România la amândoi. Doar că realitatea bate evaluarea PISA. Și aici cifrele devin mai interesante decât clasamentul.
La Științe, diferența dintre elevii români din sfertul cel mai avantajat socioeconomic și cei din sfertul cel mai dezavantajat este de 122 de puncte. Ca să înțelegem cât de mare e prăpastia: media OCDE este de 85 de puncte.
Mai avem o cifră. În România, statutul socioeconomic explică 22% din diferențele de performanță dintre elevi. Media OCDE este 12%. Adică, înainte să vedem cât de bun ești la științe, ar fi util să știm și la ce adresă te-a adus barza.
Și situația s-a înrăutățit. În ultimul deceniu, diferența dintre copiii avantajați și cei dezavantajați s-a mărit. Rezultatele celor din familiile avantajate au rămas relativ stabile. Au pierdut teren copiii care oricum porniseră mai din spate.
Așa că atunci când vedem România pe ultimele locuri și spunem „suntem proști”, îi băgăm în aceeași oală pe Luca și pe Vasilică și ne prefacem că au avut aceeași șansă. N-au avut-o.
PISA 2025 nu ne arată cât de slab e copilul român, ci cât de prost reușește școala românească să compenseze diferențele dintre copii.
Și partea nasoală e că povestea asta ne sună cunoscut. Foarte cunoscut. Pentru că am petrecut șapte episoade din România (ne)educată urmărind-o prin istorie.
Istoria vine să-și ceară drepturile de autor
Scriam, la finalul serialului România (ne)educată, următoarele:
În Evul Mediu, școala nu era pentru noi.
În secolul XIX, am făcut-o obligatorie.
În interbelic, am încercat să o modernizăm.
În comunism, am transformat-o în fabrică.
După Revoluție, am transformat-o în șantier.
Iar azi, după sute de reforme, încă nu avem răspunsul la întrebarea: ce fel de oameni vrem să formăm?
Și poate că întrebarea aia era pusă greșit.
Pentru că PISA 2025 ne mai arată ceva: înainte să ne hotărâm ce fel de oameni vrem să formăm, ar trebui să reușim să le oferim copiilor șanse cât de cât apropiate de a se forma.
Povestea lui Luca și Vasilică n-a început în 2026.
În Evul Mediu, educația era rezervată celor care contau. Copilul de țăran avea treabă cu pământul, nu cu literele.
În 1864, Cuza a făcut școala primară obligatorie și gratuită. Superb pe hârtie. La 35 de ani după lege, România avea încă 78% analfabeți. La sat, 84%. Statul îl chema pe copil la școală, familia avea nevoie de el la câmp.
În interbelic, lucrurile s-au îmbunătățit, dar am ajuns la o performanță foarte românească: toți copiii făceau școală, doar că nu aceeași școală. La oraș aveai profesori specializați, manuale și biblioteci. La sat, uneori, o singură încăpere și același învățător pentru mai multe clase.
Comunismul a redus brutal diferența de acces. Școala a ajuns aproape peste tot, analfabetismul clasic s-a prăbușit, dar sistemul avea alte păcate: uniformizare, conformism, adevărul primit de sus și obsesia pentru răspunsul „corect”.
După 1989, libertatea a venit și cu portofel. Au apărut meditațiile, afterschool-ul, școlile „bune”, cartierele „bune”, părinții care pot cumpăra copilului tot ce sistemul public nu-i oferă. Iar în cealaltă Românie au rămas școala de la capătul drumului, profesorul navetist și copilul care se descurcă cum poate.
Și uite-ne în 2025. Nu mai avem boieri și țărani legați de glie, nu-l mai trimite nimeni oficial pe Vasilică la plug. Dar adresa la care te naști încă se vede în foaia de examen. După câteva sute de ani de școală românească, am schimbat aproape tot decorul. Prăpastia dintre Luca și Vasilică încă n-am reușit s-o astupăm.
Avem inteligență artificială, dar pierdem la cifre
Și aici PISA 2025 capătă accente de un umor involuntar.
Trăim în momentul din istorie în care accesul la informație a devenit extrem de simplu. Ai în buzunar mai multă informație decât ar fi putut duce un om într-o viață întreagă acum câteva generații. Iar inteligența artificială a mai scos și ultima piedică: nici măcar nu trebuie să te mai obosești să cauți, îl întrebi direct pe Chat.
În același timp, elevii români au pierdut 16 puncte la citire față de PISA 2022, cea mai mare scădere dintre cele trei domenii evaluate. Și aici „citire” poate induce puțin în eroare. PISA nu verifică dacă adolescentul poate memora „Luceafărul” sau poate pronunța cuvintele de pe ecran, ci dacă înțelege informația, o interpretează și poate judeca ce citește. Adică exact ce devine tot mai important când internetul, TikTok-ul, politicienii, influencerii și acum AI-ul îți livrează zilnic: informație cu basculanta.
Deci, în ziua de azi, provocarea e să-ți dai seama dacă informațiile pe care le primești au vreo legătură cu realitatea.
Iar aici rezultatele devin îngrijorătoare: în 2025, aproape jumătate dintre elevii români nu ating nivelul minim de competență la citire. Acum pune copilul ăsta peste zece ani în fața unui contract de credit, a unei știri false, a unui grafic electoral, a unei promisiuni politice, a unui clip în care cineva vorbește foarte convingător despre vaccinuri, economie sau război. Pune-l în fața unui răspuns generat de AI care sună impecabil și este complet greșit.
Poate să citească, dar poate să-și dea seama ce citește?
În serialul România (ne)educată mă temeam că o populație care nu poate evalua critic informația devine mai ușor de manipulat. PISA 2025 vine într-un moment în care informația devine practic infinită, iar noi tocmai am scăzut la capacitatea de a o înțelege.
Hai să nu-i mai facem proști pe copii!
Un copil de 15 ani din 2025 funcționează într-un sistem deja existent, n-a stabilit programa, n-a ales profesorii, n-a construit școala, n-a decis finanțarea, n-a schimbat miniștri, n-a inventat republica meditațiilor.
Dar e supus unui test și primește 413. Iar adulții concluzionează, doct, pe facebook: „Mamă, ce proști sunt copiii din ziua de azi!”
Unele glume se scriu singure.
Ultimul clopoțel, din nou
Încheiam serialul „România (ne)educată cu întrebarea: ce facem ca, de mâine, România să nu mai fie needucată?
Între timp, a venit mâine, cu tot cu rezultatele PISA 2025. Putem să ne uităm la 413, 419 și 425 și să concluzionăm că elevii români sunt slabi. E cea mai comodă concluzie de comentator pe internet. Sau putem să ne uităm la cele 122 de puncte dintre două Românii care încap în aceeași țară.
Și atunci întrebarea se schimbă: ce notă merită un stat în care viitorul unui copil încă depinde atât de mult de familia în care s-a născut?
PISA nu ne dă punctajul ăsta, dar cred că știm cu toții dacă am trecut sau nu.
