Primarul, testul și drogul puterii: de la Lăpușneanu la cocaina interbelică
Test antidrog și scandal politic? Istoria arată că liderii români au consumat de toate: canabis, opiu, cocaină. Dar cel mai periculos drog e altul.
De la canabisul „terapeutic” al lui Alexandru Lăpușneanu la afionul fanariot și cocaina anilor ’30: cum au consumat conducătorii români substanțe. Și ce drog nu iese niciodată la test.
Un primar celebru de sector. Un hol de tribunal. Un test rapid. Pozitiv la cocaină.
Restul e deja istorie.
Încă nu avem rezultatele oficiale de la INML. Dar România nu e genul de țară care să aștepte rezultate. Noi avem tradiție în a consuma „breaking news”.
Și, dacă tot vorbim despre consum, poate ar fi util să ne uităm puțin în urmă. Pentru că relația conducătorilor români cu substanțele nu e nici nouă, nici exotică.
Secolul XVI: voievodul și canabisul
Alexandru Lăpușneanu. Figură dură. Capete tăiate, boieri executați, influencer în manualul de istorie. Și, potrivit cercetărilor lui Andrei Oișteanu în „Narcotice în cultura românească”, client al unei apoteci din Bistrița.
Documentele arată că Lăpușneanu solicita „substanțe terapeutice vegetale”, printre care canabis. Cică în scop „terapeutic”.
Imaginează-ți scena: un domnitor al Moldovei, la jumătatea secolului XVI, dă prin Glovo o comandă pentru plante medicinale cu efect psihotrop.
Fanarioții și moda opiului
Sărim în secolul XVIII, la fanarioți. Eleganță și rafinament.
Opiumul nu mai era doar o plantă. Devine modă. Se consumă sub formă de „afion” sau „teriacă”, un magiun oriental pe bază de opium. Puternic. Respectabil. Aproape aristocratic.
Nicolae Mavrocordat era cunoscut pentru preferința sa pentru astfel de preparate. Doctorul său, Daniel de Fonseca, portughez cu reputație serioasă, îi prepara magiunul de opium. Domnitorul era mândru de el.
Cronicarul Ioan Canta scria despre domnitorul Constantin Racoviță că era „mai tot timpul vesel”, pentru că mânca afion dimineața și bea pelin la apus.
Un alt domnitor, Grigore al II-lea Ghica, moare, în 1752, probabil din cauza unei administrări greșite de „teriacă cerească”. Supradoză, în limbaj modern. Probabil primul lider român care moare dintr-un exces narcotic.
Istoria noastră are, iată, și astfel de note de subsol.
Interbelicul și cocaina boemă
Anii ‘30 aduc droguri occidentale în cercurile elitiste: cocaină și heroină.
Prințul Ionel Ghica, aviator, automobilist, figură mondenă, moare, în 1932, după o noapte în care a trecut pe la Athénée Palace, Maxim, Zig-Zag și alte localuri celebre.
Ziarul „Universul” scria explicit despre heroină și cocaină. Nu e folclor. E presă de epocă.
Drogul care nu iese la test
Dar nici canabisul medieval, nici afionul fanariot, nici cocaina interbelică n-au avut efectele devastatoare ale unei alte substanțe: puterea.
Puterea e singurul drog care nu necesită plic clasic, ci din ăla de șpagă. Puterea nu se mănâncă dimineața, cu lingurița. E drogul care se poate priza în cantități industriale, în orice moment al zilei. Puterea nu se detectează la un test rapid. Nu apare nici măcar în analizele de la INML.
Dar are efecte clare. Euforie. Impresia de invulnerabilitate. Accelerarea corupției. Tendința de a confunda funcția cu eternitatea.
Revenim în prezent.
Un test rapid.
Un rezultat discutabil.
O țară care reacționează instant.
Istoria ne arată ceva simplu: conducătorii au consumat, în diverse epoci, diferite substanțe.
Dar cel mai vechi drog românesc rămâne senzația că ești deasupra legilor și regulilor.
Iar efectele lui nu se văd în sânge, ci în comportament.
