Nici de data asta, nu ne va salva nimeni

Tot timpul am căutat salvarea acolo unde nu era

Pericolul după votul de duminică e să ne învrăjbim și mai tare. Să ne întoarcem și mai abitir unii împotriva altora. Să divizăm și mai mult Româniile. Deștepți versus Proști. Intelectuali versus Analfabeți. Orășeni versus Țărani. Bogați verus Săraci. Noi versus Voi.

Dacă alegem asta, ei, politicienii, câștigă. Cum au făcut-o întotdeauna. Au triumfat pe divizarea noastră. Au dinamitat podurile dintre noi și și-au construit palate. Au ridicat munți din cadavrele noastre și s-au suit în vârfurile lor, de unde ne privesc cu dispreț. Cu lehamite. Cu scârbă.

Asta a fost rețeta, timp de 35 de ani. Noi le-am dat puterea, ei ne-au dat sictir. Da, au fost și excepții. Dar sunt atât de puține, încât le-a înghițit sistemul. Oameni onești, care au intrat cu intenții bune în politică și au descoperit foarte repede că sistemul e prea putred ca să te lupți cu el. Cred că îi putem număra pe degetele de la o mână pe cei care au reușit să-și păstreze onoarea și demnitatea nepătate. C-așa-i în politică. Mai ales în cea neaoșă, românească.

Mitul salvatorului

Indiferent cum au fost alegerile din ultimii 35 de ani, tot timpul am căutat pe cineva care să ne salveze. Am vrut să fim salvați de comunism și am ales, culmea!, un comunist, pe Iliescu. Apoi, am vrut să ne salveze cineva de Iliescu și l-am ales pe Constantinescu. Apoi, a apărut pentru prima dată după Revoluție pericolul extremismului și l-am ales iar pe Iliescu, ca să ne salveze de Vadim. Apoi, l-am ales pe Băse, ca să ne salveze de „sistem”. Apoi, l-am ales pe Iohannis, ca să ne salveze de PSD. Ne-a salvat de a micționat pe noi. Iar acum căutăm, din nou, pe cineva care să ne salveze de extremism.

Ziceți: a reușit careva dintre ăștia să ne salveze de ceva, de ORICE? Priviți în societate și observați cât de „salvați” suntem.

Dar continuăm să căutăm un salvator, fără să conștientizăm că:

• Ne complacem în mentalitatea de victimă perpetuă, fără să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre: „Cineva să facă ceva, că nu se mai poate așa!”

• Nu ne poate salva nimeni, cu atât mai puțin un politician. Regret că trebuie să-ți dau vestea proastă, dar singurul/singura responsabil/ă pentru salvarea ta proprie și personală ești TU! Tu ești salvarea ta, prin alegerile pe care le faci în fiecare zi, nu doar o dată la 4-5 ani. Dacă tot aștepți să vină cineva să te salveze, vei trăi de pe-o dezamăgire pe alta.

În pat cu politicienii

Nu doar că am căutat salvatori, dar ne-am și îndrăgostit de ei! Am dezvoltat pasiuni demne de cauze mai nobile pentru niște oameni al căror unic scop a fost parvenirea. Cu foarte puține excepții, să nu vă imaginați că cei care au intrat în politică, în ultimii 35 de ani, au avut alt scop decât bunăstarea lor, a familiilor și prietenilor lor. Dacă încă mai crezi în mitul politicianului care te pune pe tine pe primul loc, îmi pare foarte rău pentru tine.

Dar, în naivitatea noastră, am intrat în relații cu politicienii. I-am primit în inimile noastre. În casele noastre. I-am pus la mesele de sărbători și i-am omenit. Apoi, ne-am băgat în pat cu ei și am făcut dulce-dulce dragoste, ca într-o frumoasă poveste de dragoste toxică între abuzator și victimă.

Ne-am bătut pentru „amanții” noștri. Ne-am certat cu familie și cu prietenii pentru ei. „Amantul meu e mai bun decât amantul tău!” Am ajuns până în punctul în care am rupt relații de ani de zile, din cauza lor. Și acum suntem în situația asta. Oameni care ieri râdeau la o bere sunt gata azi să-și dea în cap, pe motiv de „amantul meu e mai bun decât amantul tău!”

Și în timp ce noi ne radicalizam din cauza lor, politicienii nu făceau nimic altceva decât să ne șoptească perfid la ureche: „Votează-mă și te voi salva!” Atât. Și ne-au vrăjit. Să mă scuzați, dar și centuristele, și nu alea din politică, se vând mai scump!

Dependenți de ideea unui salvator, am dat unor oameni simpli, ca tine și ca mine, ajunși vremelnic la putere, o aură mistică. Și am uitat care e UNICA lor misiune: să-i slujească pe cei care i-au votat. Atât. Nu să-i prostească. Nu să-i manipuleze. Nu să-i fure. SĂ-I SLUJEASCĂ. Asta e singura misiune reală a unui om care intră în politică: SĂ FIE ÎN SLUJBA ALEGĂTORULUI!

Orbiți de dragostea adolescentină pentru prinți pe cai albi, le-am inversat rolul - din slujitori, i-am transformat în stăpâni: „VENIȚI, LUAȚI-NE, FACEȚI CE VREȚI CU NOI, DOAR SALVAȚI-NE!!!” Iar ei n-au avut încotro decât să accepte misiunea incredibil de dificilă de a ne sodomiza. Ne-am predat total amanților noștri din politică, iar acum ne întrebăm cum naiba am ajuns aici. Well…

Nu, chiar nu ne va salva nimeni

Nici Simion. Nici măcar Nicușor. Ei sunt doar exponenții a două direcții diferite în care poate merge țara. O alegere. Ca multe altele pe care le-am făcut în ultimii 35 de ani. Va trebui să facem o alegere, să ne-o asumăm și să nu ne mai victimizăm.

Și, mai ales, să nu ne mai dăm în cap pentru că alții aleg diferit de noi. Suntem 19 milioane de povești în țară și încă vreo 4 milioane în afară. Fiecare cu trecutul, bagajele emoționale, cu traumele sale transgeneraționale. Să nu ai impresia că dacă ai făcut o facultate și lucrezi la corporație ești mai cetățean decât cel pe care îl etichetezi superior „prost”, „analfabet”, „țăran”. Că nu știi întreaga poveste a nimănui și cum a ajuns un om în punctul de a face alegerea respectivă. Efectiv nu știi cum a ajuns Marinel din Babadag să voteze cu suveraniștii, cum nici Marinel din Babadag nu înțelege cum ai ajuns să votezi cu „ăialalți”. Și e ok, povești diferite, destine diferite, nu trebuie să vă dați în cap din cauza asta.

Pentru că nu așa funcționează democrația pe care susținem că o apărăm. Nu există „democrația intelectualilor, deștepților, frumoșilor, bogaților”. A existat în trecut votul cenzitar și nu cred că vrei să revenim la el, că aia nu prea mai e democrație. Ne place sau nu, există țara asta democratică, în care votul tău și al meu e egal cu votul lui Marinel din Babadag. Dacă Marinel vrea să guste un pic de extremism, cine suntem noi să-l oprim? Și poate că asta merită țara, pentru un reset total al clasei politice - ars totul din temelii și reconstruit.

Bottom line: avem de făcut o alegere în două săptămâni. Unul sau Altul. O direcție sau alta. Nu trebuie să ne îndrăgostim de ei. Nu trebuie să ne căsătorim cu ei. Nu trebuie să ne băgăm în pat cu ei. Pentru că nu sunt aici să ne salveze.

Sunt aici să ne pună, din nou, oglinda în față. O oglindă în care să ne uităm cu sinceritate și să vedem că salvarea nu vine niciodată din exterior.

Înțelegem sau nu?

O alegere.